Prietenul meu Jack trăia într-o casă mare într-un cartier plăcut, plin de vegetație. A fost un loc minunat în care să-și crească familia de cinci suflete, însă copiii au crescut, s-au căsătorit și s-au mutat fiecare la casele lor. Cam cu 15 ani în urmă afacerea lui Jack a dat faliment și deși părea logic ca el și soția să se mute în ceva mai mic, își iubeau casa și amânau mereu să ia această decizie grea. În final au rămas în aceeași casă, probabil mereu cu speranța că lucrurile se vor îmbunătăți. Însă cu trecerea anilor, datoria lor a crescut atât de mult încât au fost obligați să-și vândă casa. Din nefericire, în acel moment piața imobiliară era în declin iar ceea ce au luat pe casă nu le-a acoperit nici măcar datoria.

A nu lua o decizie este și asta o decizie. Precum Jack, am și eu multe povești în acest sens, când mi-a fost greu să-mi „scriu numele pe linia punctată”. Cred că există o serie de motive pentru care amânăm să luăm o decizie cât mai mult cu putință.

Probabil că ezităm să înfruntăm viitorul necunoscut. Însă oricât am încerca să anticipăm rezultatele alegerilor noastre există mulți factori pe care nu îi vedem și pe care nu îi putem controla. Nu putem știi niciodată cu siguranță ce urmează.

Temerile pentru viitor nu l-au oprit pe Avraam. El a răspuns „da” lui Dumnezeu și și-a părăsit căminul din Haran, fără să știe încotro va merge. 1 Moise a dat dovadă de o credință similară, conducând sclavii evrei să iasă din Egipt, să treacă prin Marea Roșie și apoi spre Tărâmul Promis. 2 Ucenicii lui Iisus și-au lăsat în urmă modul de viață ca să-L urmeze pe El, ceea ce a necesitat o altfel de credință. 3

Cine știe dacă Avraam a prevăzut dificultățile cu care urma să se confrunte – foamete 4, probleme familiale 5, bătălii 6 și altele. Ar fi putut oare Moise să anticipeze necazul călătoriei sale prin pustiu? 7 Ucenicii lui Iisus nu au avut nici ei momente ușoare. Însă faptele arată că toți aceștia au luat deciziile corecte, contribuind la punerea fundației credinței noastre.

Puțini dintre noi ne confruntăm azi cu situații atât de dramatice precum a eroilor din Biblie, însă cu toții ne confruntăm cu decizii, mari sau mici. Fie ca Dumnezeu să ne ajute să luăm decizii bine gândite.


  1. Vezi Geneza 12:1-4; Evrei 11:8.
  2. Vezi Evrei 11:27,29.
  3. Vezi Marcu 1:16-20.
  4. Vezi Geneza 12:10.
  5. Vezi Geneza 13:7-8.
  6. Vezi Geneza 14:14-16.
  7. Vezi Exodul 16:3.