Cu câțiva ani în urmă fusese un cântec la modă despre rezolvarea tuturor problemelor din lume. Nu îmi mai amintesc cuvintele, însă ideea era cam asta: „Dacă aș fi regele lumii, aș face lucrurile în mod diferit”. Nu ar mai fi războaie, sau ură, sau suferință, sau orice altă problemă care infectează planeta.

Era un gând nobil, cel puțin la suprafață, însă nu am luat în calcul un lucru foarte important: Dumnezeu a dat fiecăruia dintre noi voință liberă și liberul arbitru. Într‑un fel noi chiar suntem, fiecare dintre noi, „regii lumii”. Deși nu conducem întreaga lume sau nu putem să facem ceva care să aibă un impact vizibil asupra imaginii de ansamblu, totuși ne‑a fost dat să ne conducem propria lume. În funcție de cât de bine facem lucrul acesta noi putem avea un impact pozitiv asupra lumii din jurul nostru.

În calitate de regi și regine noi avem atât stăpânire, dar și responsabilitate. Regina Elisabeta I a Angliei a spus: „Să fii rege și să porți o coroană este un lucru mai glorios pentru cel care privește decât plăcut pentru cel care o poartă”. Cu alte cuvinte, nu este întotdeauna ușor să conduci, mai ales să conduci cu înțelepciune și cu dreptate.

De fapt, dacă te‑ai uita cu sinceritate la zona ta cred că îți vei da seama că este uman imposibil să îl conduci întotdeauna bine. Nu poți să le faci întotdeauna pe toate bine și nici nu te poți aștepta la lucrul acesta de la alții din jurul tău. „Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de harul lui Dumnezeu”. 1

Însă vestea bună este că deși noi nu o putem face, Dumnezeu poate și dorește să o facă prin noi. 2 Asta nu înseamnă că noi vom deveni perfecți de la un minut la altul, însă El ne va da, pas cu pas, dragoste, smerenie, înțelepciune, înțelegere și tot ce avem nevoie  să conducem cu dreptate, dacă Îi cerem.

Nu există lucruri mărețe, ci doar lucruri mici realizate cu multă dragoste. – Maica Tereza (1910-1997)

Fă tot binele pe care poți să îl faci. Prin toate mijloacele posibile. Prin toate modalitățile posibile. În toate locurile posibile. Oricând poți. Pentru toți oamenii pentru care poți. Cât de mult timp poți. – John Wesley (1703-1791)


  1. Romani 3:23
  2. Vezi Matei 19:26; Filipeni 4:13.