Am dat recent peste o carte fascinantă într‑un anticariat. Premisa cărții The Secret Life of Water, de Masaru Emoto, este că apa reflectă forța pozitivă sau negativă cu care intră în contact. Autorul a expus apa distilată la o varietate de influențe precum vorbirea, muzica, fotografia și scrisul. Apoi a înghețat apa și a fotografiat cristalele. Fotografiile au sugerat că influențele pozitive precum rugăciunea, muzica înălțătoare și vorbirea pozitivă au făcut ca apa să formeze cristale frumoase, în timp ce influențele negative au făcut ca apa să nu se cristalizeze deloc sau în modele urâte.

Interpretare forțată? Poate, însă ideea lui ne poate pune pe gânduri în ceea ce privește ce fel de enegie generăm noi către alții.

Eu am trăit 45 de ani în 14 țări și de multe ori am fost întrebat care era țara mea preferată. Adevărul este că de obicei era mereu țara în care trăiam în acel moment. Fiecare țară are binecuvântările și provocărie ei și am observat că este necesar să apreciezi lucrurile bune pe care le au fiecare dintre acestea de oferit ca să te bucuri în întregime de experiența vieții în acel moment.

Un lucru util pe care l‑am învățat în Orientul Mijlociu a fost să fiu recunoscător pentru toate câte mi se întâmplă. Este ceva obișnuit ca oamenii din această regiune să‑i mulțumească regulat lui Dumnezeu pentru ce li se întâmplă în acel moment – fie că este o binecuvântare evidentă sau una camuflată, după cum este ilustrat în această poveste:

Binecunoscutul povestitor Juha relata că într­‑o zi, în ciuda dificultăților că măgarul lui era pe moarte, că era secetă prelungită și prețurile erau ridicate în piață, el era hotărât să‑i mulțumească lui Dumnezeu indiferent de situație. Nu trecu mult și veni testul când el prășea prin grădină și un țepuș îi trecu prin papuc. După ce a sărit într‑un picior țipând de durere și‑a amintit. Mulțumesc Dumnezeule, că mi s‑au stricat papucii vechi și nu cei noi.

A continuat să prășească în grădină și s‑a stârnit o furtună de nisip care l‑a trântit la pământ. După ce s‑a liniștit el s‑a gândit: Îi mulțumesc lui Dumnezeu că furtunile de nisip sunt așa de rare!

Înainte să‑și reia prășitul puse jos punga de bani, în care se aflau monedele economisite să‑și cumpere un măgar nou. Un hoț trecător i‑a furat punga și, deși l‑a fugărit, Juha nu a putut să‑l prindă. Cu respirația întretăiată se întrebă: Oare acum pentru ce aș putea fi recunoscător? N‑a găsit un răspuns și s‑a dus înapoi la prășit.

Curând apăru un marinar care îi spuse: „Am fost elevul tău până m‑am alăturat unui echipaj de marină. Când eram în mare pericol, cu valuri uriașe care amenințau să ne scufunde corabia, mi‑am amintit că ne‑ai învățat să aducem mulțumiri în orice situație. Așa am făcut și eu și sunt recunoscător că sunt în viață. Vreau să‑ți dau acum un mic dar în semn de mulțumire.”

Când a deschis darul, Juha găsi că erau monede în valoare exactă cât îi fuseseră furate. Am pierdut și am câștigat bani în aceeași zi! Ce minunat! Dumnezeu este bun!

Am avut ocazia să aplic și eu acest principiu în viața mea când am fost 10 zile în spital cu o boală gravă. A fost o perioadă specială, pozitivă, cu mult timp pentru reflecție. Parcă am fost ridicat de brațele lui Dumnezeu și dus într‑o grădină liniștită în care să meditez despre viața mea.

De obicei sunt concentrat pe muncă și a fost o experiență nouă pentru mine să o iau mai încet și să mă concentrez pe supraviețuire, ceea ce mi‑a dat cu siguranță o perspectivă nouă despre binecuvântarea sănătății. Am hotărât că, de mă voi face bine, voi coopera cu trupul meu cu un stil de viață mai sănătos. Am fost între viață și moarte și am înțeles ce contează cu adevărat – să‑L iubești pe Dumnezeu și pe ceilalți. Știam toate acestea, însă este o mare diferență între a ști și a face parte din viața ta.

Am încercat să transmit această atitudine de recunoștință și copiilor și nepoților mei jucând la cină un mic joc numit „trandafiri și țepi”. Fiecare trebuia să spună ceva bun ce i se întâmplase în acea zi – un trandafir – și o dificultate, ceva neplăcut, sau o provocare – un țepuș. Am observat că acest joc încuraja conversația mai bine decât simpla întrebare „Cum a fost azi?” și răspunsul pasiv „ok” sau „bine”.

Recunoștința nu înseamnă ignorarea necazurilor. Regele David a strigat către Dumnezeu: „Dumnezeule! Pentru ce m‑ai părăsit și pentru ce Te depărtezi fără să‑mi ajuți și fără s‑asculți plângerile mele?”1 Dar David continuă și sfârșește același psalm într‑o notă pozitivă: „Căci El nici nu disprețuiește, nici nu urăște necazurile celui nenoricit și nu‑și ascunde fața de el, ci îl ascultă când strigă către El…. cei săraci vor mânca și se vor sătura, cei ce caută pe Domnul Îl vor lăuda: veselă să vă fie inima pe vecie! Toate marginile pământului își vor aduce aminte și se vor întoarce la Domnul: toate familiile neamurilor se vor închina înaintea Ta.”2


  1. Psalmul 22:1
  2. Psalmul 22:24,26-27