Dacă dorești să fii asemenea lui Hristos asta implică să devii un creștin mai bun aplicând cu hotărâre Biblia împreună cu călăuzirea și harul Duhului Sfânt. Această aplicare a Scripturii se face în doi pași. Mai întâi trebuie să te îndepărtezi de lucrurile rele, să reziști și să depășești pe cât posibil păcatul. Apoi să te îmbraci cu Hristos, 1 să îmbrățișezi virtuțile divine despre care se vorbește în Scripturi și să trăiești în așa fel încât să întărești aceste virtuți în viața ta.
În cartea sa, Cultivating Christian Character, 2 autorul, Michael Zigarelli, a făcut un sondaj pe 5000 de creștini să afle care virtuți ajută în procesul de creștere și de dezvoltare a caracterului creștin. El a identificat trei atribute care par să fie fundamente majore pentru acesta:
Există trei atribute care explică cel mai bine de ce virtuțile înalte creștine sunt diferite de virtuțile obișnuite creștine. Aceste atribute – acești trei stâlpi ai succesului – sunt recunoștința, bucuria vieții și să‑L pui pe Dumnezeu pe primul loc… Creștinii care au plantat aceste trei semințe în viața lor au mai multe șanse să culeagă cele mai bune roade de caracter creștin… și să vadă manifestându‑se în viețile lor roadele Duhului. Virtuțile creștine fundamentale, dar generale, precum dragostea, liniștea sufletească, răbdarea, bunătatea, generozitatea, credincioșia, bunătatea, auto-controlul, compasiunea și puterea de a ierta, toate își au rădăcinile în recunoștință, bucuria vieții și Dumnezeu pe primul loc. 3
Recunoștința este un element cheie în progresul creștinului deoarece este o „virtute de bază”, adică o virtute ce generează alte virtuți bune și are un efect de transformare a caracterului nostru. Este, de asemenea, larg considerat în domeniile psihologiei și auto-perfecționării că recunoștința este benefică pentru îmbunătățirea sănătății și stării emoționale, sociale și psihologice a persoanei. Recunoștința este considerată, universal, una dintre fundamentele de bază ale bunăstării și fericirii în viață.
În Scriptură recunoștința se bazează pe conceptul că oriunde și în orice situație, oamenii lui Dumnezeu ar trebui să‑I mulțumească lui Dumnezeu, Cel care i‑a creat și i‑a mântuit. Recunoștința în Vechiul Testament era indicată prin cuvântul evreiesc todah, care înseamnă mulțumire și a mulțumi. Tot așa se spune și „mulțumesc” în limba evreiască modernă.
Noul Testament este de asemenea plin cu expresii de recunoștință față de Dumnezeu, cât și de sfaturi pentru a face lucrul acesta. De fapt, ni se spune să aducem mulțumiri lui Dumnezeu pentru toate lucrurile 4 și întotdeauna. 5
Dacă noi cultivăm recunoștința ne schimbăm percepția asupra vieții, iar în timp se creează un context nou prin care să ne analizăm situațiile. Începem să ne vedem experiențele și tot ce avem în lumina iubirii lui Dumnezeu și recunoaștem că oricare ar fi situația noastră, ar putea fi mai rău, dar nu este. Asta nu înseamnă să nu facem tot ce putem să ne îmbunătățim situația, însă o privim cu recunoștință.
Recunoștința este, într‑un fel, un mod de gândire. Indiferent care este situația noastră, putem alege să o vedem prin ochelarii recunoștinței față de Dumnezeu pentru dragostea, grija și susținerea Sa, decât să ne comparăm cu alții sau să ne plângem de soarta noastră în viață. Cere să ne concentrăm gândurile pe binecuvântările noastre decât pe ceea ce ne lipsește sau pe cât de bună ar putea fi viața noastră „dacă”… Recunoștința ne face să dorim ceea ce avem, să fim mulțumiți cu situația în care suntem și să‑I mulțumim regulat lui Dumnezeu pentru binecuvântările noastre, fie că trăim mai frugal sau în abundență.
De obicei este dificil să fim recunoscători atunci când ne confruntăm cu dificultăți, când viața nu pare să aibă sens și când rugăciunile noastre nu își primesc răspunsul. Însă o atitudine recunoscătoare nu se bazează pe circumstanțe, ci este ancorată în credința în dragostea lui Dumnezeu pentru noi, în faptul că El ne aude rugăciunile și că există întotdeauna ceva pentru care să fim recunoscători chiar și în situațiile cele mai rele.
Una din modalitățile prin care putem cultiva recunoștința este să ne notăm lucrurile pentru care suntem mulțumiți. Ca un jurnal de recunoștințe, care ne ajută să ne amintim și să ne concentrăm pe binecuvântările noastre, ceea este și un pas în dezvoltarea unei atitudini pozitive, de recunoștință. Fiecare dintre noi are numeroase lucruri în viață pentru care poate fi recunoscător, însă nu ne prea facem timp să le conștientizăm ca fiind binecuvântări.
Eu am început recent să țin un astfel de jurnal și mă surprinde să văd cât de multe lucruri am pentru care sunt recunoscător, dar nu m‑am prea gândit la ele înainte. Bineînțeles că Îi mulțumesc regulat lui Dumnezeu pentru binecuvântările mele, însă o fac în mod general. Am descoperit însă că dacă îmi notez lucruri specifice mă ajută să fiu mai conștient de binecuvântările mele și să mulțumesc mai specific pentru nenumăratele lucruri pe care le‑am luat ca venind de la sine ani la rând.
Eu fac lucrul acesta de puțin timp dar mi‑a schimbat deja modul în care răspund situațiilor. Chiar ieri am aflat că am o factură neașteptată de plătit iar prima mea reacție a fost să mă plâng, dar mi‑am recanalizat gândurile și I‑am mulțumit lui Dumnezeu că am banii necesari. Așa m‑am simțit mult mai bine.
Există multe lucruri în viață, atât mici cât și mari, pe care le putem identifica ca fiind binecuvântări de la Dumnezeu: talentele și îndemânările noastre, lucrurile pe care le‑am realizat, ocaziile care ne‑au ieșit în cale, sănătatea noastră, că am reușit să reparăm mașina, că avem mâncare pe masă, apă la robinet și așa mai departe. Apoi avem familia și prietenii pe care îi iubim și pe ceilalți care ne‑au ajutat într‑un fel. Jurnalul ne poate ajuta să ne antrenăm mintea să recunoască aceste binecuvântări, ca în final să ni se schimbe percepția, iar recunoștința să devină parte din cine suntem și să fim mai mult asemenea lui Hristos.
Ne ajută, de asemenea, să fim mai recunoscători dacă ne rugăm pentru cei săraci. Când ne rugăm pentru cei care au mai puțin decât noi ne reamintește cât de dificilă este viața pentru unii și ne face mai recunoscători pentru viețile noastre. Când ne rugăm pentru cei refugiați, cei care trebuie să lase totul în urmă și să‑și riște viața ca să ajungă într‑un loc mai sigur, ne ajută să ne apreciem mai bine situația noastră.
Cadrul nostru de referință este văduva săracă, copilul înfometat, tatăl șomer, copilul bolnav, refugiatul forțat să‑și părăsească căminul din cauza războiului, vecinul din lumea a treia fără electricitate și apă curentă. Rugăciunea zilnică pentru aceștia este o practică ce ne luminează existența cu lumina strălucitoare a grijii Divine și poate genera o serie de reacții de inversare. Invidia se transformă în împlinire. Resentimentul în mulțumire. Plângerile în slavă. Catalizatorul tuturor acestora este recunoștința, care se naște dintr‑o perspectivă curată generată din reflectarea asupra situației săracilor. 6
Noi, creștinii, avem binecuvântarea supremă – mântuirea, cunoașterea faptului că vom trăi pe veci cu Dumnezeu. Noi suntem în legătură cu Creatorul, cel care susține toate lucrurile. Dumnezeul nostru este și Tatăl nostru, cel care știe ce avem nevoie și promite să aibă grijă de noi. Indiferent de situație, noi suntem în prezența Lui. Nu avem recunoștința din fire, însă pe măsură ce o cultivăm progresăm în dorința noastră de a fi asemenea lui Hristos.