Prizonierul dicta o scrisoare pentru niște prieteni dragi aflați la sute de kilometri depărtare, într-o altă țară. El le spunea că este în lanțuri – probabil se referea la lanțurile din celula lui, căci așa era obiceiul vremii. În mod ironic, înainte fusese închis și în orașul în care trăiau prietenii lui. 1 Atunci el fusese bătut și închis – se pare ilegal – în celula de maximă siguranță. Fusese considerat ateu 2 și instigator la revoltă și era bine cunoscut de autorități în întregul imperiu, care se bucurau de orice ocazie de a-l scoate de pe străzi.

Dar nu fusese întotdeauna așa. În trecut acest om fusese dedicat impunerii legii. Fusese chiar însărcinat oficial să-și curețe cu brutalitate zona de cei ce nu respectau legea, fie că erau bărbați, femei, chiar copii. 3 Era o însărcinare pe care o iubea. Însă toate astea se întâmplaseră cu mult timp în urmă. Acum el era de partea cealaltă a baricadei, iar foștii colegi erau acum implicați în criticarea și închiderea lui.

Apostolul Pavel știa că viața îi era pericol. Pentru el opțiunile erau fie moartea, fie eliberarea – se pare că nici o altă opțiune nu era luată în considerare. Fusese o vreme ținut ca într-un fel de arest la domiciliu, dar gata; noii lui gardieni erau din Garda pretoriană, 4 cunoscuți ca fiind foarte duri. Oricum, roțile justiției romane se învârteau extrem de încet. Prietenii lui dragi din Filipi erau îngrijorați pentru el și trimiteau bani pentru îngrijirea lui. Unii erau vechi legionari care știau cum lucrează sistemul roman, cât de dur și uneori de nedrept era. Așa că Pavel le scria ca să-i reasigure că Dumnezeu avea totul sub contol.

Se pare că cei din Filipi erau printre preferații lui. El le scria cu tandrețe, îi încuraja, spunându-le să privească la partea pozitivă. Dacă îi venise timpul să moară, atunci ar fi mers la Domnul; iar dacă ar fi fost eliberat, era și așa bine fiindcă atunci putea veni să-i vadă din nou. El le spunea că nu se poate hotărî în legătură cu ce ar fi fost mai bine. 5 El pusese totul în mâinile lui Dumnezeu și avea liniște sufletească. Cuvintele sale sunt nemuritoare și impresionează toți credincioșii:

Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă! Blândeţea voastră să fie cunoscută de toţi oamenii…

Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.

Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească. Ce aţi învăţat, ce aţi primit şi auzit de la mine şi ce aţi văzut în mine, faceţi. Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi. 6

* * *

Dă mai departe

Cred că Dumnezeu dorește să încurajeze oamenii dar, de obicei, are nevoie de ajutorul nostru pentru aceasta. Și, îți vine să crezi sau nu, noi avem ceea ce ceilalți au nevoie. Noi avem Duhul Sfânt al lui Dumnezeu și cuvântele Sale de dragoste! Viața noastră poate influența prin puterea cuvintelor noastre. Cuvintele noastre nu trebuie să fie profunde sau elocvente – chiar și cuvintele simple pot suplini nevoia de dragoste, de speranță, de semnificație sau de mângâiere a unui om.

Dacă simți că nu ai timpul, energia, expertiza, sau prea puțin de oferit, nu te îngrijora; multora dintre noi ni se întâmplă asta. Însă cu toții putem dărui prin cuvintele noastre de încurajare, prin care viețile noastre pot avea o influență, iar noi putem împărtăși dragostea lui Dumnezeu oriunde mergem. În doar cinci minute sau mai puțin putem avea o influență asupra cuiva în stația de autobuz, în metrou, la magazin, la muncă, la școală, prin internet, când facem o plimbare și lista se continuă.

Iată câteva întrebări pe care ni le putem pune: Ce aș putea să-i spun acestui om ce l-ar putea ajuta într-un fel, ce l-ar putea încuraja, ce i-ar putea lumina ziua, ce l-ar putea face să se simtă apreciat, prețios și util? Cum aș putea să-l fac să se simtă bine despre el însuși, că ceea ce face contează? Apoi să-I cerem lui Dumnzeu să ne dea credința să spunem orice ne pune El pe inimă.


  1. Vezi Fapte 16:12-40.
  2. Una din crimele atribuite primilor creștini era ateismul, deoarece ei negau existența mai multor dumnezei în afară de Dumnezeu.
  3. Vezi Fapte 9:1-2.
  4. Vezi Filipeni 1:13-14.
  5. Vezi Filipeni 1:22.
  6. Filipeni 4:4-9