Începutul de an aduce de multe ori schimbări și direcții noi, iar anul acesta nu este o excepție. Prietenul nostru Ronan Keane, care a lucrat ca editor al revistei Activated aproape 12 ani, se mută să lucreze la un proiect nou în timp ce ne‑a transmis nouă responsabilitatea revistei. Îți mulțumim, Ronan, pentru munca pe care ai depus‑o cu revistele și pentru gândurile excelente pe care le includeai la începutul fiecăreia ca să ne inspiri să citim. Începând cu luna aceasta noi avem onoarea de a ne alătura echipei de redacție. Ne bucurăm pentru aceasta!
*
„Un an nou, o viață nouă” este o expresie des folosită când întorci pagina trecutului și începi un an nou. Totuși, ca să atingem acest țel înalt trebuie să luăm în considerare și cele spuse de Chesterton: „Țelul Anului nou n‑ar trebui să fie să avem un an nou, ci să avem un suflet nou”.
Deși fiecare an nou aduce o cantitate bunicică de optimism și de expectativă, există și nori de teamă la orizont, mai ales în vremurile nesigure în care trăim. Îmi voi atinge țelurile? Vom fi, eu și familia mea, sănătoși în anul ce vine și în viitor? Voi fi capabil să îmi împlinesc responsabilitățile financiare?
Începutul de an este un moment ideal să‑ți pui poverile pe umerii capabili ai lui Dumnezeu. După cum spunea odată William Carey: „Viitorul este atât de luminos pe cât sunt promisiunile lui Dumnezeu”. Dumnezeu a promis că va fi cu noi tot timpul 1. Ce moment mai bun de a ne ține de Dumnezeu și de a da drumul la toate câte ne fac să ne îngrijorăm. Cheia este să ne punem încrederea în El.
Articolele acestui număr al revistei au scopul de a insufla speranța; și după cum scria Peter Amsterdam în articolul său din pagina 4, speranța nu este o dorință vagă, ci o certitudine. Noi, credincioșii, avem certitudinea că orice ne‑ar aduce anul, Dumnezeu poate să facă să lucreze pentru binele nostru fiindcă îl iubim și ne încredem în El 2.
Haideți să începem anul nou punându‑ne, pe noi și pe cei dragi nouă, în mâinile lui Dumnezeu și să căutăm călăuzirea și ajutorul Său în toate treburile noastre. Să ne dea Dumnezeu speranță și putere pentru fiecare îndatorire, când noi privim la El și la Cuvântul Său, și să împărtășim iubirea și adevărul Său cu cei în nevoie.