Repovestirea pasajului Matei 8:23-27 ca și cum ar fi relatată de un ucenic.

Nimeni nu putea povesti ca Învățătorul – povești despre pământ și oi, moneda pierdută și fiul risipitor, slujitorul înțelept și cel prost, despre paznici și despre fecioare, ca să amintesc doar câteva.

Dădea în amurg, eram cu toții extenuați încercând să menținem ordinea. Mulțimea fusese cu noi de câteva ore și ne împinsese pe țărmul mării în încercarea de a ajunge tot mai aproape de Iisus, de a‑L vedea mai bine și de a‑i atinge veșmântul pentru binecuvântare. Iisus a trebuit să le vorbească dintr‑o barcă pescărească să se facă auzit. Fiindcă se făcea târziu le‑am zis tuturor să meargă la casele lor. Spectacolul se încheiase pentru ziua aceea.

Iisus ne‑a spus să mergem de cealaltă parte a Mării Galileii, știind că ne așteaptă o altă aventură – ca și cum am mai fi avut nevoie de mai multă emoție! Noi doream niște bine-meritată odihnă și relaxare.

Am pornit pe ape liniștite, satisfăcuți că am avut o zi bună. Iisus era la fel de extenuat ca și noi. De fapt, nu după mult timp de când am pornit în larg El a mers la pupă și a adormit pe o pernă. Noi avem o viață dură de aceea apreciem și cel mai mic confort. El obișnuia să spună că vulpile au vizuini și păsările cerului au cuiburi, dar că El n‑are unde‑și pune capul – adevărat, dar o pernă moale te poate ajuta să ai un somn bun.

Pe neașteptate, pe când eram în mijlocul lacului, s‑a pornit furtuna. Ca pescar cu experiență știam că se pot stârni furtuni neașteptate, mai ales pe înserat. Mi s‑a spus că este din cauza aerului rece de la munții din jur care se izbește de aerul cald de la lac.

Reacția mea inițială a fost că nu era o idee bună să ne aventurăm în larg așa de târziu, însă cerul nu părea să vestească ceva rău și doar eram cu Învățătorul. Cu siguranță că El nu ne‑ar fi zis să mergem dacă n‑ar fi știut că vom putea – dar în curând am aflat că, căile Lui nu sunt neapărat ca ale noastre.

Vântul a început să se întețească și să urle ca o banshee. Valurile se izbeau de barcă. Am mai văzut rafale, dar nu ca astea. Mica noastră ambarcațiune aglomerată a început să ia apă și toți o scoteam frenetic afară cu ce puteam. Toți în afară de Învățătorul. Nu‑mi venea să cred! El dormea dus de parcă era pe o canapea din blană de oaie.

Eram până la glenză în apă și barca sărea în sus și în jos pe valuri de parcă călăream pe spatele unui dragon. Barca se afunda tot mai mult în apă și eram pe cale să ne scufundăm. Nu aveam ce să mai facem. Nu toți știau să înoate, și chiar dacă ar fi știut, valurile erau așa de puternice că n‑am fi rezistat mult în apa rece.

Eu și un alt ucenic l‑am scuturat pe Iisus și l‑am implorat să facă ceva. El n‑a răspuns imediat așa că am încercat mai insistent, sperând ca Iisus să se simtă vinovat că nu ne ajută în acest dezastru. „Doamne, nu‑ți pasă că ne scufundăm! Scapă‑ne!”

Atunci El s‑a ridicat și cu mâna îndreptată către catarg a vorbit furtunii: „Liniștește‑te!”

Și s‑a liniștit! Curând apa a devenit ca sticla. Ne‑am oprit un minut să apreciem momentul. Mi‑am zis în sinea mea că ar fi trebuit să‑i cerem ajutorul mai devreme.

Iisus s‑a uitat la noi și a spus: „De ce v‑ați temut? Unde vă este credința?” Am fost prea rușinat ca să răspund.

Aveam și noi întrebările noastre: „Cine este omul acesta, de îl ascultă și vântul și marea?” Am început să înțelegem că nu urmam un simplu rabin mai înțelept ci că eram în prezența harului lui Dumnezeu.

Când am ajuns de partea cealaltă în siguranță mi‑am amintit de următoarele pasaje: „Tu ne asculți prin minuni, Dumnezeul mânturii noastre, Nădejdea tuturor marginilor îndepărtate ale pământului și mării! [Tu] potolești urletul mărilor, urletul valurilor lor și zarva popoarelor…A oprit furtuna, a adus liniștea și valurile s‑au potolit. Ei s‑au bucurat că valurile s‑au liniștit și Domnul i‑a dus la limanul dorit”.1

Mai târziu, în viața mea, când m‑au lovit alte furtuni neașteptate, am avut încredere că El, cel care a fost cu noi în ziua aceea în barcă, va fi cu mine pentru totdeauna, chiar și până la sfârșitul zilelor mele.


  1. Psalmul 65:5,7; Psalmul 107:29-30