„Oricât te‑ai pregăti”, m‑a avertizat prietena mea, „prima zi de facultate va fi copleșitoare”. Nu eram sigură de ce credea ea că ceva atât de inofensiv precum facultatea să fie copleșitor, însă i‑am spus că m‑am descurcat bine în liceu și de aceea eram sigură că mă voi descurca și la facultate.
Am ieșit de la metrou, cu harta campusului universitar în mână, și m‑am pornit încrezătoare în direcția în care credeam că trebuie să merg pentru primul meu curs la facultate. Nu prea știam să folosesc o hartă și până atunci nu prea fusesem atentă la semnele de circulație. Am ajuns să cutreier neajutorată timp de două ore incinta facultății ca să descopăr că include 11 clădiri. În cele din urmă am ajuns acolo unde se ținea cursul meu cu 15 minute înainte să se termine. M‑am așezat obosită pe un scaun și mi‑am amintit spusele prietenei mele.
După ce am rugat alți colegi studenți să mă direcționeze am localizat cu succes cursul următor, un curs introductiv de lingvistică. O femeie stătea pe o bancă afară, îmbrăcată cu o cămașă sport și cu blugi lejeri. Am crezut că este vreo femeie de serviciu și am intrat în clasă, unde o femeie îmbrăcată cu bluză, fustă neagră și pantofi cu toc scria pe tablă. Am presupus că aceasta este profesoara. A continuat cursul cu un test oral scurt și cu un chestionar. Apoi femeia în blugi a deschis ușa și s‑a prezentat ca fiind dna. Profesor Lee (un lingvist eminent). Apoi și‑a prezentat asistenta – pe doamna cu fustă!
Cursul următor, o introducere în literatura western, mi‑a adus și alte surprize. Am ascultat despre date, informații și persoane și mi‑am notat totul cu conștiinciozitate. Însă în final s‑a dovedit că nimic din toate acelea nu îmi „erau de folos. În schimb, după prima oră, m‑am trezit într‑un grup de 10 oameni, complet străini mie, vorbind despre punerea în scenă a unei piese de teatru, cu tot ce implica asta, inclusiv muzica, costumele și scena – și totul în doar două săptămâni!
Bineînțeles că până la sfârșitul semestrului am găsit cele mai bune unghere de studiu din campus, piesa de teatru a grupului meu a ieșit bine și am învățat că profesorii se îmbracă oricum doresc ei. Privind în urmă la începutul meu jalnic, mi‑am dat seama că aceste experiențe de „boboc” nu vor fi ultimele din viața mea.
Deși sunt incomode, aceste situații mă impulsionează să devin mai îndrăzneață și să învăț să mă descurc fără vechile măsuri de siguranță pe care le aveam. Iar maturizarea mea va fi cu mine mai mult decât disconfortul greșelilor mele de începător.