Odată cu apropierea Crăciunului, fie că viața ta merge în sus sau în jos, Eu sunt cu tine. Fie cauți zile mai bune în viitor sau viața ta merge lin, promisiunea Mea rămâne, că voi fi mereu cu tine (Matei 28:20).
Eu sunt cu tine să sărbătoresc victoriile și să merg alături de tine în momentele de bucurie. Eu sunt, de asemenea, cu tine în momentele dificile – atunci când nu primești slujba promisă, când cineva drag ție este bolnav sau când te copleșesc îngrijorările economice. Indiferent unde te afli în acest moment al vieții tale, Eu sunt cu tine, iar viitorul tău este un viitor de speranță și de slavă (Romani 8:18).
Poți să contezi întotdeauna pe Mine și să apelezi la Mine pentru călăuzire și soluții la fiecare dificultate sau nouă oportunitate care îți vine în cale. Poți avea liniște sufletească indiferent de ceea ce se întâmplă în jurul tău știind că Eu voi fi cu tine în fiecare secundă a fiecărei zile a vieții tale, iar tu vei fi cu Mine în Rai pentru eternitate (Isaia 26:3).
Eu sunt Prințul Păcii. Eu am venit ca tu să ai viața din plin și să trăiești în dragostea și în bucuria Mea, pentru ca bucuria ta să fie deplină (Ioan 15:9-11). Acesta este darul Meu pentru tine și pentru oricine Mă primește pe Mine.