Iisus a dat o poruncă simplă: „Să iubești pe aproapele tău”. 1 Însă „aproapele” este ceva destul de vag, iar unii, mai deștepți, L‑au întrebat pe Iisus: „Cine este aproapele meu?” 2 Iisus le‑a răspuns cu povestea unui om care călătorea pe drumul spre Ierihon când a fost atacat de niște hoți, a fost bătut, jefuit și lăsat să moară. Doi oameni au trecut pe lângă el dar nu s‑au oprit să‑l ajute. 3
Aș putea să‑mi imaginez la ce se gândeau când au trecut pe lângă sărmanul de pe marginea drumului.
Primul a fost un preot. Îmbrăcat în hainele lui preoțești cele mai alese, probabil se gândea la predica pe care urma să o țină în seara aceea. Mintea lui era plină cu lucrurile pe care el le considera importante, medita asupra legii și se lăuda pe sine că respectă întocmai litera legii.
Poate că preotul fu surprins și făcu câțiva pași în spate la vederea omului sângerând în drum. Hainele bărbatului erau rupte și murdare, deci nu i se prea putea determina statutul social. Apoi preotul se apropie, dar nu îl putu recunoaște. Poate se gândi că nu poate întârzia, că nu își poate murdări hainele, iar astfel luă o decizie. Își întoarse privirea în altă parte și își văzu de drum.
Soarele urcă mai sus pe cer iar vulturii începură să dea târcoale, zburând în cercuri pe deasupra. În miezul zilei trecu pe acolo un levit. Și el se grăbește, cu gândul la ce avea de făcut în Ierihon. Apoi dădu de călătorul bătut, a cărui stare se înrăutățise din cauza căldurii zilei.
Imediat levitul se îngrijoră că hoții ar putea reveni; că ar putea să‑l jefuiască și pe el. Așa că merse mai departe.
Un călător sărman, slăbit și pe moarte, era gata să‑și piardă orice speranță. Mai trecu o oră și iată că apare un alt om. Însă de data asta rănitul nici nu mai speră că acesta se va opri. Vezi tu, cel care trecea era un samaritean.
Evreii și samaritenii nu se înțelegeau între ei. Evreii îi disprețuiau pe samariteni, aveau gând rău pe ei și îi blestemau de secole. Deși culturile lor erau asemănătoare, iar samaritenii aveau aceeași credință, erau considerați de rangul doi, nedemni să facă parte din nația evreilor. Samaritenii erau vorbiți de rău în sinagogile evreiești, nu puteau fi chemați ca martori în curte, iar evreii credeau că ei nu vor avea parte de viața de apoi.
Dacă stai să te gândești, samariteanul avea cea mai bună scuză să nu se oprească. Și totuși el s‑a oprit, l‑a îngrijit pe bărbatul rănit, l‑a dus pe măgarul său până la cel mai apropiat han unde l‑a lăsat să fie îngrijit. Dar a mers chiar mai departe. A scos două monede de argint din punga sa și a plătit hangiului pentru îngrijirea rănitului, spunându‑i: „orice vei mai cheltui îți voi da înapoi la întoarcere”.
Dificultățile, incomoditatea sau costurile suplimentare nu l‑au oprit pe samaritean să își „iubească aproapele”.
El și‑a „iubit vrăjmașul”. 4 El a trecut cu vederea anii de ranchiună și l‑a ajutat pe omul în nevoie. El a iubit necondiționat.
El „a făcut bine celor ce l‑au urât”. 5 Deși a fost tratat rău, deși a fost privit cu dispreț, el a iubit.
Te poți justifica foarte ușor ca să nu îți pese. Simțim că avem doar o anumită cantitate de iubire pe care o putem dărui și când ne apropiem de acea limită atunci iubim mai cu măsură. Așa este iubirea umană. Nu avem suficientă dragoste în noi înșine.
Spunând această poveste Iisus ne‑a luat orice scuză de a nu iubi și de a nu ne îngriji de alții. El a spus că aproapele nostru nu este doar vecinul nostru, ci orice om în nevoie care ne iese în cale. Iisus nu a spus: „Să iubești pe aproapele tău dacă nu este prea ciudat”. Nu a spus: „Să iubești pe aproapele tău, dar doar până începe să bârfească despre tine”. El nu a spus: „Să iubești pe aproapele tău, dar doar dacă îți place cum arată, sau dacă îți place să fie în cercul tău de prieteni”.
„Să iubești pe aproapele tău”, a spus Iisus. Punct.
El a spus să iubim și să depășim micile dificultăți din viețile noastre – să iubim și să nu fim părtinitori. Să iubim chiar și atunci când am fost răniți sau tratați greșit – fiindcă așa iubește și El. Și noi putem fi dificili uneori, dar El ne iartă de fiecare dată și continuă să ne iubească indiferent. El nu se așteaptă la perfecțiune și nu Își ia dragostea înapoi atunci când nu o merităm.
Iisus ne‑a dăruit gratuit dragostea Sa. Tot așa cum am primit gratuit dragostea lui Iisus, trebuie să o dăruim la rândul nostru, tot gratuit. 6