Eu am un plan și un scop pentru viața ta – și doresc să te ajut să‑l descoperi și să‑l urmezi. Eu am răspunsuri pentru întrebările tale, soluții pentru problemele tale și înţelegerea situaţiilor complexe cărora le faci faţă. Am promis în Cuvântul Meu că, dacă Mă cauți, Mă vei găsi și Mă bucur să te călăuzesc în tot adevărul.

Când Îmi ceri călăuzirea, Eu ţi‑o dau,1 însă trebuie să fii dispus ca mai întâi să‑ţi laşi deoparte propriile idei şi planuri.2 Lucrul acesta poate fi dificil, mai ales dacă îţi doreşti ceva despre care nu eşti sigur că Eu îl consider a fi cel mai potrivit lucru pentru toţi cei implicaţi, sau momentul potrivit. Când faci faţă unor asemenea teste, aminteşte‑ţi de aceste promisiuni din Biblie: „Domnul să‑ţi fie desfătarea şi El îţi va da tot ce‑ţi doreşte inima”3 şi „Domnul nu lipseşte de niciun bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană”.4 Dacă dorinţa ta este într‑adevăr să găseşti şi să urmezi planul Meu atunci Eu am să‑ţi dau tot ce este mai bun.

Eu îţi cunosc trecutul, prezentul şi viitorul. Eu îţi înţeleg nevoile şi dorinţele, aspiraţiile şi temerile. Eu ştiu totul despre tine. Cu cât înveţi mai bine să Mă cauţi şi să urmezi planul Meu pentru viaţa ta, cu atât mai probabil vei găsi fericire adevărată şi împlinire reală. Alegerea este a ta.


  1. Vezi Ieremia 29:13; Matei 7:7; Iacov 1:5.
  2. Vezi Ieremia 55:8-9.
  3. Psalmul 37:4
  4. Psalmul 84:11