Chiar şi alpiniştii cei mai buni au nevoie de călăuze atunci când urcă pe trasee necunoscute lor. De fapt, doar novicii nesăbuiţi, ca şi mine, ar încerca să meargă fără călăuză.
Cu ani în urmă mă aflam în vacanță în Elveția şi, în ultima zi, eu şi prietenul meu neam hotărât să urcăm pe un munte din apropiere. Până să ne pornim sa făcut deja după-amiaza şi nici nam urcat prea mult că neam întâlnit cu un păstor şleampăt care se cobora cu oile de la păscut. „Pe munte se face întuneric devreme şi dintro dată” nea avertizat el. „Mai bine aţi aştepta până mâine şi vaţi lua o călăuză”. Însă mâine ar fi fost prea târziu pentru noi. Trenul nostru spre casă era mâine după-amiaza, așa că neam continuat drumul.
Şi cum ziua este întotdeauna urmată de noapte, aşa sa făcut că am ajuns şi noi curând în întuneric. Şi pentru că era înnorat nu aveam nici lumina lunii sau a stelelor. Deabia puteam vedea poteca pietroasă la un pas distanţă, fără să mai vorbim de desluşit ceva în depărtare. Un singur pas greşit şi neam fi putut rostogoli pe munte în jos. A trebuit să petrecem noaptea pe munte.
Avusesem un singur sac de dormit cu noi, aşa că am dormit în el cu schimbul.
Apoi a început să plouă foarte tare. Ne era frig, eram uzi leoarcă, la fel şi sacul de dormit. Am reuşit să ne adăpostim puţin sub nişte stânci. După un chin îndelungat sau ivit zorile, sa oprit ploaia şi am putut să coborâm.
În drum, pe potecă în jos, neam întâlnit cu acelaşi păstor cu care vorbisem şi în după-amiaza precedentă. Bătrânul dădu din cap cu o privire ce trăda un sentiment mixt de amuzament dar şi de uşurare. Dacă sar fi făcut şi mai rece în noaptea aceea am fi putut muri de frig.
De multe ori provocările noului an sunt asemuite cu urcatul unui munte: deşi este dificil şi oarecum periculos, le aduce şi răsplăţi deosebite celor ce se ridică la nivelul provocărilor şi nu renunţă până ce nu ating piscul.
Uneori, însă, ajungem să fim prea siguri de noi înşine şi credem că putem parcurge drumul singuri. Dacă am fi mai înţelepţi neam da seama că avem nevoie de ajutorul unei călăuze şi, bineînţeles, nu există o călăuză mai bună decât Iisus, pe care Biblia Îl numeşte Păstorul cel mare al sufletelor noastre. 1. El ştie unde sunt păşunile verzi şi locurile periculoase. Dacă stăm aproape de El, El ne va ajuta să ne atingem ţelurile pentru noul an.
- Vezi 1 Petru 5:4 ↑