Viaţa lui John Stephen Akhwari, aşa cum este ea pre­zentată în cartea lui Bud Greens­pan „Cele mai importante 100 de momente din istoria Olimpică” poate fi o mare sursă de inspi­raţie.

Când învingătorul maratonu­lui Olimpiadei din Mexico City, 1968, a trecut linia de sosire, oficialii au crezut că întrecerea a luat sfârşit. Însă, o oră mai târziu, John Stephen Akhwari, un alergător din Tanzania, a intrat pe stadion. Însângerat şi bandajat din cauza unei căzături, şchiopă­ta dureros la fiecare pas.

În timp ce Akhwari făcea turul pistei, mulţimea a început să-l aclame cu putere. Când a trecut linia de sosire ai fi crezut că, după strigătele publicului, el este învingătorul.

Mai târziu, întrebat fiind de ce nu a abandonat, Akhwari a răspuns: „Nu cred că înţelegeţi. Ţara mea nu m-a trimis 5000 de mile distanţă ca să încep cursa, ci ca să o închei.”

Când ajungi în viaţă să fii lovit şi însângerat, continuă; Creatorul nu te-a trimis aici ca să începi cursa, ci ca să o termini! „Şi noi… să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte. Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Iisus”. 1

Dr. A.B. Meldrum a exprimat această idee în felul următor: „Dacă doreşti să excelezi în orice, atunci să nu uiţi că succesul tău nu depinde de strălucirea şi de impetuozitatea ta, ci de hotărârea nestăvilită şi dedicată de a nu renunţa”. Sau, cu alte cuvinte „Luptă-te lupta cea bună a credinţei”. 2 George Matheson, ministru scoţian şi poet, este un alt exemplu de om care nu a renunţat, în ciuda problemelor de început de orbire. El a dat următorul sfat: „Noi câştigăm, nu într-un mod strălucitor, ci prin perseverenţă”.

Mergi înainte indiferent de cât te costă. Luptă în continuare în ciuda tuturor rănilor. Continuă să alergi, indiferent de câte ori te împiedici şi cazi. Tăieturile, rănile, zgârieturile şi cicatricele tale sunt în ochii lui Dumnezeu medalii de onoare, ele dovedind că ai avut credinţa, curajul şi hotărârea de a continua chiar şi atunci când ţi-a fost greu! Poate ai căzut uneori, dar nu ai renunţat.

Iar la sfârşitul cursei vei putea spune pre­cum apostolul Pavel: „Vreau numai să-mi sfârşesc cu bucurie calea şi slujba pe care am primit-o de la Domnul Iisus”. 3

Victoria este întotdeauna posibilă pentru cel care refuză să înceteze să mai lupte. – Napoleon Hill (1883-1970)


  1. Evrei 12:1-2
  2. 1 Timotei 6:12
  3. Fapte 20:24