Cu câteva luni în urmă am început să predau „Engleza prin studiul Bibliei” unui grup mic de adolescenți. Nu a fost mereu ușor fiindcă necesita timp de pregătire a claselor, însă a meritat. Spre exemplu, când am studiat despre primul Crăciun, au apărut tot felul de obstacole: unii au întârziat, unii și‑au uitat carnețelele de notițe, unii au absentat fără motiv. Uneori chiar mă întrebam dacă să continui sau nu. Dar când au participat la sărbătorirea Crăciunului împreună cu un grup divers de creștini și au avut de completat un joc cu întrebări despre Crăciun am fost surprinsă și bucuroasă să văd că elevii mei au răspuns corect la majoritatea întrebărilor. Așa am fost convinsă că trebuie să continui.
Eu învăț și la Academia Națională de Științe Pedagogice să‑mi dau doctoratul. Una dintre doamnele profesoare de acolo predă filozofia de pe vremea când Ucraina era parte din Uniunea Sovietică. La unul dintre cursurile ei ne‑a cerut un exemplu de sistem creat de la zero. Eu am început să explic despre rolul Creatorului și despre frumusețea și complexitatea creației Sale, însă pe profesoară au frustrat‑o astfel de discuții spunând că nu au ce căuta la facultate. Apoi, spre surprinderea mea, unii colegi au început să spună că credincioșii au dreptul să fie luați în serios de lumea științifică. A fost o modalitate, un loc și o situație interesantă de a‑mi aduce credința în discuție.
Nu contează cât de mari sau de mărunți suntem, cât de diverse ar putea fi problemele cu care ne confruntăm, Dumnezeu poate crea situații în care să întâlnim oameni noi, să vorbim cu ei despre credința noastră, să‑i învățăm principii biblice, să aducem lumină în lume și să schimbăm lumea în bine.
Alegerea
Iisus dorește să aibă o relație personală cu tine și să devină o parte cât se poate de reală din viața ta, atât aici și acum cât și pentru totdeauna în eternitate, însă nu o poate face decât dacă tu îți dorești lucrul acesta. El așteaptă smerit și răbdător la ușa inimii tale – poate că stă acolo de ani buni – așteptând să‑I auzi bătăile și să‑I deschizi ușa.1
Poți face lucrul aceasta chiar acum dacă te rogi cu sinceritate această rugăciune:
Iisus, Te rog să mă ierți pentru toate păcatele mele. Cred că Tu ai murit pentru mine. Deschid acum ușa inimii mele și Te invit în viața mea. Te rog să mă umpli cu iubirea Ta și cu Duhul Tău cel Sfânt, ajută‑mă să Te cunosc și călăuzește‑mă pe calea adevărului. Amin.
- Vezi Apocalipsa 3:20. ↑