Îmi place atât de mult când petreci timp cu Mine. Chiar şi fără cuvinte, fără rugăciuni sau laude. Putem comunica în spirit, doar să te gândeşti la Mine şi să‑ţi laşi mintea şi sufletul în prezenţa Mea.
Putem fi precum doi iubiţi care sunt fericiţi să fie unul în prezenţa celuilalt, fără să aibă nevoie să rostească vreun cuvânt. Se ţin în braţe unul pe celălalt şi se uită unul în ochii celuilalt şi asta este suficientă comunicare. Inimile le sunt pe aceeaşi lungime de undă. N‑au nevoie să comunice verbal deoarece apropierea care este între ei le permite să ştie ceea ce gândeşte celălalt. La fel poate fi şi cu tine şi cu Mine.
Pentru a crea o asemenea legătură cu Mine ai nevoie de o stare de liniște și de satisfacție interioară. Poţi începe prin a Mă slăvi sau prin a te gândi la Mine, prin a‑ţi îndrepta inima înspre Mine şi a medita asupra bunătăţii Mele faţă de tine. Așa se stabileşte legătura dintre noi.
Doresc ca tu să înveţi cum să intri în această stare de relaxare completă a minţii şi a trupului, în care gândurile tale sunt concentrate complet asupra Mea. Eu sunt permanent disponibil să Mă ocup de sufletul tău, să te călăuzesc în chestiunile importante şi să îţi dau soluţii la problemele tale.