Într‑o sâmbătă după-masa târziu am hotărât să merg la cumpărături la mall‑ul din apropiere. Am zis să merg acolo pe jos ca să‑mi fac și porția de mișcare. Dar m‑am rătăcit și se întuneca. Străzile deveneau tot mai întunecate și am început să mă îngrijorez că eram singură.
Mergând așa am observat o grămadă de ceea ce păreau a fi frunze sau gunoi în fața mea.
Dintr‑o dată grămada s‑a mișcat!
Mai întâi a apărut un genunchi, apoi un picior! Nu mi‑a venit să cred că era o ființă omenească – însă atât de infirmă că părea mai degrabă un păianjen uman. Nu se putea mișca decât mișcându‑și necoordonat brațele și picioarele în timp ce spatele îi era nefolositor.
La început m‑am speriat. Apoi am văzut cutia de metal de lângă el și mi‑am dat seama că probabil a fost pus acolo de familia lui ca să câștige bani de la trecători. Mi s‑a făcut milă de el.
Am mers către el, mi‑am deschis geanta și mi‑am scos portofelul. I‑am pus o bancnotă destul de mare în mână.
Nu m‑am așteptat să‑mi răspundă dar, spre surprinderea mea, tânărul m‑a privit cu luciditate și claritate în ochi. S‑a uitat direct în ochii mei. Mi‑am dat seama că era și el un suflet omenesc. Era la fel de viu și de plin de sentimente ca și mine.
Mai târziu m‑am mai gândit la cele întâmplate și m‑am bucurat că am mers pe jos până la mall, chiar dacă m‑am rătăcit. Dacă aș fi mers cu mașina nu l‑aș fi văzut pe tânărul de pe stradă.
Lui Iisus, când a fost pe pământ, i‑a păsat foarte mult de cei săraci și călcați în picioare. De fapt, uneori a mers pe jos mile întregi ca să mărturisească cuiva. Deși eu nu am putut face un miracol de vindecare precum Iisus, am putut să‑i arăt acelui tânăr compasiune și dragoste. Nu mi‑a mai stat gândul la cumpărături! Lucrul acela a fost mult mai important!