Uneori frumusețea pământului oglindește gloria Raiului când privești în jur cu venerație și știi că există un Dumnezeu care te iubește și care are grijă de tine. Eu am crescut la o fermă, cu priveliște de 360° de cer, și am fost întotdeauna în legătură cu natura. Când mă uit la cerul curat al zorilor după ploaia nopții și observ efectele optice unice create de ceață și praf îmi amintesc de ultimele cuvinte ale regelui David: „ca lumina dimineții când răsare soarele în dimineața fără nori; ca razele soarelui după ploaie, care fac să încolțească din pământ verdeața”.1
Sunt fascinată și de razele crepusculare care strălucesc cu o lumina eterică. Acestea sunt razele de soare separate de părțile mai întunecate ale norilor, și, deși sunt aproape paralele, ele par să radieze din acelaș punct. Ele pornesc din spatele munților sau norilor, împrăștiind lumina soarelui prin particulele de nisip. Uneori acestea se numesc „razele lui Dumnezeu”.
Ori de câte ori le văd mă opresc și îi mulțumesc lui Dumnezeu că‑și arată gloria prin creația Sa și că demostrează principii spirituale prin fenomene vizuale. Fără particulele de praf sau fără vaporii de apă care să blocheze lumina, nu am putea vedea așa de clar această frumusețe. Fără norii care să încerce să blocheze soarele am pierde unele fațete ale măreției sale.
Supărările sunt în viața noastră precum praful, care ne blochează lumina și încearcă să ne copleșească zilele cu mici distracții ale atenției, dar care totuși lucrează împreună să aducă o frumusețe și mai profundă. Dacă ne luăm un minut să admirăm frumusețile creației, primele raze ale răsăritului, sau lumina crepusculară, viețile noastre se umplu cu o frumusețe magestică care proclamă cu mândrie iubirea lui Dumnezeu care luminează peste noi, pură, infailibilă și eternă.
- 2 Samuel 23:4 ↑