Anul Nou este mai mult decât un punct de referință în timp. Mulți îl văd ca pe o ocazie pentru un nou început în vreun aspect din viața lor.

Poate și din cauza calendarului nou, cu paginile lui noi, sau a jurnalului și a planificatorului cu paginile nescrise. Poate este și gândul că unii din cei apropiați nouă și milioane de alți oameni din toată lumea își pun rezoluții pentru noul an și ridică ștacheta. Oricum i‑ai spune – o trezire personală, un imbold de la conștiința colectivă, sau presiunea anturajului – are efect, cel puțin pentru câteva zile. Știm cu toții cum merge treaba.

Anul acesta, însă, poate fi diferit. Anul acesta rezoluțiile tale pentru noul an pot fi începutul unor minunate schimbări de durată, mai ales dacă îl incluzi pe Dumnezeu în planurile tale și lucrezi împreună cu El. Dacă motivarea ta este să‑i faci Lui pe plac, atunci poți fi sigur că El te va ajuta să înfăptuiești orice schimbări sunt necesare1. Iar, în același timp, fiindcă te iubește și dorește să fii fericit, va aduce și alte lucruri bune în calea ta ca răspuns la rugăciunile tale. El a promis: „Domnul să‑ți fie desfătarea și El îți va da tot ce‑ți dorește inima”2.

Gândindu‑te la viitorul tău, te rog să iei în considerare faptul că decizia de a‑ți pune

credința în Dumnezeu și a‑L accepta pe Iisus ca Mântuitor este cea mai importantă decizie pe care fiecare dintre noi o face, fiindcă destinul nostru etern depinde de asta. Lucrurile acestei lumi sunt temporare, trupurile noastre vor îmbătrâni, iar noi în cele din urmă vom muri, însă Iisus a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața…Eu sunt Învierea și Viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri niciodată”3.

Iisus te iubește. Dacă îl chemi, chiar și cu cea mai simplă rugăciune, El va veni la tine. De fapt, El dorește să locuiască în inima ta, dacă îți deschizi viața Lui. Te poți ruga o rugăciune simplă de forma:

Dragă Iisus, te rog să mă ierți pentru greșelile mele. Cred că Tu ai murit pentru mine. Te invit în inima și în viața mea. Te rog să mă umpli cu iubirea Ta și cu Duhul Sfânt, să mă ajuți să Te cunosc și să mă călăuzești pe calea adevărului. Ajută‑mă să Te iubesc și să‑i iubesc pe alții și să trăiesc după cuvintele din cartea Ta, Biblia. Amin.


  1. 1 Ioan 5:14-15
  2. Psalmul 37:4
  3. Ioan 14:6; Ioan 11:25-26