Tatăl meu face glume despre moarte mai mult ca oricine altcineva pe care îl cunosc. El are 94 de ani și spune că nu a visat niciodată să trăiască atât de mult, cu 30 de ani mai mult decât mama. Glumește și spune că poate Dumnezeu a uitat de el. Cel mai greu îmi este, când îl vizitez și plec, să‑mi iau la revedere, fiindcă n‑am niciodată garanția că‑l voi mai vedea. Tata, din contră, pare să fie împăcat cu situația. Uneori simt că vreau să trag cât mai mult de momentele petrecute cu el.

Apoi am avut un vis care mi‑a schimbat punctul de vedere. Mă gândeam la relația mea cu tatăl meu și am adormit pe canapeaua din sufrageria lui și dintr‑o dată m‑am simțit pe partea cealaltă. I‑am recunoscut pe unii din cei dragi nouă care trecuseră deja la cele cerești și ei stăteau într‑o cameră luminată și priveau sosirile. Un lift de sticlă urca tot la câteva minute și cineva cobora din el și era salutat cu îmbrățișări și cu urale. Mi‑am dat seama că îi așteptau pe cei care părăseau viața aceasta. Toate lacrimile și toată tristețea erau contrabalansate aici cu bucurie.

Cel mai uimitor lucru la acest vis a fost că cei dragi nouă așteptau. Nu așteptau cu nerăbdare sau nervozitate, cum fac eu în aeroport sau în stația de autobuz. Era o așteptare frumoasă, liniștită, știind că totul se va întâmpla la momentul perfect știut de Dumnezeu. Am înțeles că și tata simțea aceeași liniște sufletească.

De atunci am început să‑l văd altfel pe tatăl meu vârstnic. Consider o binecuvântare fiecare timp când vorbesc cu el, sau când îl văd, dar nu mă mai frământ. Timpul său este în mâinile lui Dumnezeu, iar trecerea lui va fi la vremea lui Dumnezeu, iar cei dragi vor fi de partea cealaltă să‑l întâmpine în casa lui cerească.1

Iisus a pregătit un loc pentru fiecare dintre noi care credem în Rai.2 Dacă dorești să fii sigur că mergi în Rai, acolo unde vei întâlni alți credincioși care au mers înaintea ta și te așteaptă, tot ce trebuie să faci este să‑L primești pe Iisus ca Mântuitor rugându‑te:

Dragă Iisus, îți mulțumesc că ți‑ai dat viața pentru mine pentru ca eu să pot trăi în veci în Rai. Te rog să intri în inima mea. Te rog să mă ierți pentru lucrurile greșite pe care le‑am făcut, să mă umpli cu Duhul Tău cel Sfânt și să‑mi dai darul Tău al vieții veșnice. Îți mulțumesc. Amin.


  1. Nota autoarei: Tata a murit liniștit în brațele unui prieten drag la scurt timp după ce eu am scris acest articol.
  2. Vezi Ioan 14:3.