Eram în drum spre o întâlnire importantă care, din păcate, fusese programată la ora de trafic intens de dimineață. Pe cât posibil eu încerc să‑mi plănuiesc ziua în așa fel încât să evit să fiu pe drum la ora aceea.
Ieșind pe ușă am sperat să fie diferit în ziua aceea, dar nu după mult timp am rămas blocată în trafic. Și, ca să fie și mai rău, o mașină de gunoi din aceea veche, cu partea din spate deschisă, era oprită în fața unei clădiri, chiar în fața mea.
În Kenya gunoiul este comoditate râvnită. Multe obiecte aruncate mai au valoare pentru alții, iar reciclarea se face la groapa de gunoi de către oameni care locuiesc acolo în cocioabe și adăposturi din carton.
Multe dintre camioanele de gunoi sunt foarte vechi și arată pe exterior pe cât de neplăcut este și conținutul lor. Camionul acesta era așa de vechi că scârțâia foarte tare, scuipa fum și îi învăluia pe toți din preajmă într‑un nor de duhoare. Era însă decorat cu jucării aruncate, încălțăminte veche și decorațiuni de Crăciun, ca și cum cineva încerca să‑l facă mai plăcut la vedere. Eu am strâmbat din nas și îmi venea să spun o înjurătură pentru ghinionul acesta – nu doar că am fost blocată în trafic, dar, mai mult, în spatele celui mai rău vehicul posibil.
Apoi am observat trei gunoieri zdrențuroși în camion, pe mormanul de gunoi. Unul dintre ei le citea celorlalți dintr‑o carte mare – o Biblie. Aveau o expresie liniștită pe față și păreau complet ignoranți la ce era în jurul lor.
Eu stăteam în mașina mea și priveam această scenă nepotrivită și atunci m‑am gândit la Dumnezeu. În ciuda traficului, am început să‑L laud pe Dumnezeu și asta mi‑a luat mohorârea. Apoi traficul s‑a fluidizat și camionul a luat‑o pe o stradă lăturalnică. Însă mărturia prezenței lui Dumnezeu în mijlocul gunoiului și felul în care acei muncitori umili au avut parte de ceva divin, m‑a impresionat. Am condus mai departe, bucuroasă să las în urmă traficul, dar mișcată de ceea ce am văzut.