Azi ar fi fost ziua de naștere a fiicei mele Rejoice. Ne-am făcut un obicei să comemorăm în fiecare an această zi de când ea a trecut la cele sfinte amintindu-ne de momentele speciale pe care le-am petrecut împreună cu ea.
Anul acesta eu am povestit întâmplarea cu orhideea. Pe atunci Rejoice trăia în Osaka, Japonia, cu soțul și cu cei cinci copii ai ei. Într-o zi de iarnă, pe când era afară și se ocupa de grădină, Rejoice a văzut-o pe vecina ei cu un ghiveci în care se vedeau rămășițele unei plante.
„A fost odată o orhidee frumoasă”, i-a spus vecina cu un suspin, „un cadou de ziua mea de la copii, dar acum s-a uscat”.
„Mă lași să mă uit puțin la ea?” a întrebat-o Rejoice.
Vecina era bucuroasă să scape de ea, iar Rejoice a luat ghiveciul și s-a ocupat trei ani de plăntuță, udând-o și fertilizând-o cu regularitate, dar fără ca aceasta să reacționeze. A studiat despre condițiile de lumină, temperatură și umiditate necesare orhideelor, dar nimic nu părea să dea rezultat. De-a lungul celor trei ani, toți cei care vedeau planta o sfătuiau să renunțe la ea și să o arunce. Era clar că murise și ținea locul ocupat degeaba.
Însă Rejoice a perseverat și într-o dimineață, în al patrulea an, a apărut un bobocel minunat. Eu și soția chiar ne aflam la ei în vizită și i-am făcut o poză.
Răbdarea și grija ei pentru acest lucru simplu m-a impresionat foarte mult despre ce înseamnă să ai viziune pe termen lung și să nu renunț când nu văd rezultate imediate la eforturile mele. Perseverența cere credință și un ochi pentru a vedea posibilitățile pe care alții nu le văd.
Câți oameni nu au fost abandonați ca fiind fără speranță? Dar dacă ar fi primit dragostea și grija de care aveau nevoie, oare cât de frumos ar fi îmbobocit viețile lor? Eu sper să fac progrese cu răbdarea, viziunea și credința de a vedea potențialul în alții, apoi de a-i ajuta să crească și să se dezvolte, ca să poată înflori și ei într-o bună zi.