Mica mea școală elementară avea cea mai uimitoare grădină, pe care noi o numisem „Unchiul Silas”. El putea crea grădini ca în pozele din cărți, cu roșii, fasole, varză și salată peste tot. Straturile de flori din fața școlii erau întotdeauna un spectacol de culoare, iar el știa sezonul fiecărei plante. Avea ani de experiență și cunoștea toate trucurile grădinăritului.

Însă nu toate poveștile despre grădinărit sunt așa.

Am citit odată un articol despre o mamă, pe nume Koriane, care a vrut să facă o grădină de legume împreună cu copiii ei. Viziunea unei grădini abundente de fructe și legume i‑a inspirat să sape, să planteze, să ude și să îngrijească grădina. Însă acea grădină nu a produs după așteptări.

Koriane se descuraja și voia de multe ori să renunțe. Dar când reapărea soarele pe cer o motiva să încerce din nou, cu speranța că de data asta se va întâmpla ceva mai bun. Nu înțelegea de ce este nevoie de atâta efort și grijă ca semințele ei să încolțească în vreme ce buruienile creșteau din abundență ca… buruienile.

După ce că pregătiseră terenul și plantaseră zece feluri de legume în straturi frumos aranjate, Koriane s‑a întrebat de ce să se mai chinuiască, ea și copiii ei. Deși plantele crescuseră destul de repede, roadele acestor plante se dezvoltau încet. Indiferent cât de mult au încercat și au așteptat, cam tot ce au avut în schimb au fost frunzele necomestibile ale plantelor. Încetul cu încetul au cules câteva căpșuni și sfecle și morcovi de mărimea unor alune, așa că măcar s‑au distrat și au gătit aceste minuscule legume ca adițional la cină. Însă nu sperau la asta!

Așa că Koriane s‑a pus să citească mai multe despre grădinărit și a descoperit că există mulți factori implicați în obținerea unor legume sau fructe perfecte. Spre exemplu, ai nevoie de albinele potrivite să polenizeze florile. Dacă în zonă se folosesc chimicale pentru ținerea sub control a dăunătorilor, atunci nu vor mai fi nici albine, florile nu vor fi polenizate corespunzător iar cantitatea de fructe sau de legume va fi afectată. Apoi trebuie să cunoști și caracteristicile fiecărei plante, sau copac. Unii copaci pur și simplu alternează, într‑un an fac multe fructe, în anul următor nu fac deloc.

În loc să‑i descurajeze, aceste informații au ajutat‑o de fapt de Koriane și pe copiii ei să nu se simtă prost din cauza grădinii lor slăbuțe. Au fost mai bine informați despre provocările cu care se confruntă, și‑au dorit să cunoască mai multe, au încercat lucruri noi și, cel mai important, s‑au bucurat de grădinărit fără să se simtă stresați de rezultate.

Apoi Koriane a spus că această experiență i‑a reamintit că așa este și în viață. Încerci să faci ce este bine și să fii un exemplu bun pentru Hristos. Îți împărtășești credința cu alții, îi ajuți pe cei în nevoie, îți faci timp să studiezi Biblia și să te rogi. Uneori vezi și simți rezultatele eforturilor tale de a te ghida după aceste principii, însă alte ori nu. Uneori este ușor să vezi că participarea ta a contat pentru viața cuiva, însă alte ori, deși faci ceea ce poți, când poți, nu prea vezi rezultatele. Dar cel mai important este că Dumnezeu nu te judecă după rezultate, ci după conștiinciozitatea ta.

Am găsit această poveste ca fiind foarte încurajatoare. Cu toții trecem în viață prin momente neproductive, dar știind că Dumnezeu se uită la inima noastră și nu ne judecă după succesul nostru ci după conștiinciozitatea noastră, aceasta ridică o mare parte din presiune. Asta nu înseamnă că nu mai trebuie să căutăm modalități pentru a ne face treaba mai bine, să învățăm ceva nou și să ne îmbunătățim, însă există lucruri pe care le putem face în timp ce avem încredere în El pentru rezultatul final.

Amintește‑ți, lauda pe care o dorim la sfârșitul zilei este: „Bine, rob bun și credincios; ai fost credincios în puține lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!”1

Între timp, să ne bucurăm de micile binecuvântări și succese pe care le culegem în cale, știind că facem parte cu toții din marele plan a lui Dumnezeu.


  1. Matei 25:21