Să te gândeşti în mod constant la alţii şi să încerci să-i ajuţi la nevoie, mai ales atunci când aceasta implică sacrificiu de sine, este o cerinţă foarte mare! Este aşa de uşor să fii leneş, egoist şi să te gândeşti numai la tine. Majoritatea suntem aşa din fire. Primele noastre reacţii sunt în mod obişnuit legate de propria persoană – ce vrem şi ce ne face pe noi fericiţi. Dar cu ajutorul lui Iisus putem să ne creăm obiceiuri şi reacţii noi, care, în timp, ne vor ajuta să fim mai iubitori şi mai grijulii.

Este firea umană să ne îngrijim de propria supravieţuire, de propria persoană şi de satisfacţia proprie, să ne punem nevoile şi fericirea proprie pe primul loc. Însă Biblia promite: „Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi”. 1 Iisus ne provoacă să arătăm o dragoste mai profundă, de sacrificiu şi imparţială pentru alţii, chiar dacă ştie că o asemenea dragoste este mult peste puterea noastră umană. Însă El ne poate ajuta să rupem acele circuite fireşti şi să ne refacem conexiunile minţii şi ale inimii ca să urmăm porunca Lui, care este să-i iubim pe alţii.

Iisus a spus primilor discipoli: „Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii” 2. Dragostea pe care ucenicii lui Iisus o aveau unii pentru alţii, pentru prietenii lor şi chiar pentru străini, a atras multă atenţie şi a fost un exemplu puternic al dragostei lui Dumnezeu.

Ca să devii o făptură nouă aşa, cum vrea Dumnezeu să fii, trebuie să ţi-o doreşti cu toată mintea şi cu toată inima, să crezi din tot sufletul, să te rogi şi să pui în practică toate faptele mărunte de dragoste altruistă. Atunci vei descoperi că te vei gândi mai mult la alţii, vei observa mai repede de ce au nevoie şi te vei preocupa mai mult şi mai sincer de fericirea şi de bunăstarea lor.

Când dăruieşti din tine însuţi, când faci un efort în plus ca să te porţi prieteneşte, când petreci din timpul tău vorbind cu cineva care se simte singur, sau când mângâi pe cineva bolnav, când compătimeşti şi ajuţi pe cineva în problema lui, când faci pe cineva să se simtă necesar vei descoperi că îţi aduce un fel de satisfacţie deosebită şi o răsplată spirituală. Dacă faci aceste fapte mici de dragoste şi altruism, vei fi binecuvântat personal cu o fericire care nu poate fi obţinută prin nici un alt mijloc – fericirea de a şti că ai fost de ajutor pentru cineva aflat la nevoie.


  1. 2 Corinteni 5:17
  2. Ioan 13:35