Am vrut să merg la farmacia naturistă, la zece străzi de casa mea, ca să cumpăr niște vitamine. Deși îmi place să merg pe jos și parcurg de multe ori această distanță, în ziua aceea mă simțeam oarecum diferit. Încercând să mă adun și să pornesc de acasă, mi‑am uitat lista.

În drum înapoi spre casă m‑am oprit la semafor, așteptând să se facă verde. După câteva minute am observat că oamenii se uitau cam ciudat la mine. Mi‑am dat seama că se făcuse deja verde de câteva ori și eu tot așteptam. Apoi mi s‑a părut un drum foarte lung până acasă.

Intrând în bucătărie m‑am apucat să pregătesc cina. Copiii se întorseseră de la școală și știam că trebuie să mă grăbesc. Apoi s‑a întâmplat cel mai ciudat lucru. M‑am uitat la balta de apă de sub mine și atunci mi‑am dat seama.  De-abia intrasem în luna a șaptea de sarcină dar ceva nu era bine și mi s‑a declanșat nașterea.

Sarcina îmi fusese urmărită de o moașă care a venit de câteva ori la noi acasă să mă consulte. Am chemat‑o și a venit repede și mi‑a confirmat că mi se rupsese apa și că urma să nasc și că trebuia să merg imediat la spital. La scurt timp eram în spital, în pat, așteptând acest bebeluș care a dorit să vină pe lume cu opt săptămâni mai devreme.

A fost o săptămână lungă. Urma să fiu în spital, dar nu aveam de ales fiindcă uterul meu fusese compromis. Dacă nu aș fi născut repede aș fi dezvoltat o infecție care ar fi dus la o naștere de urgență. Am argumentat că am deja trei copii perfecți, născuți natural, și că nu era posibil să fie ceva rău acum; însă mi s‑a spus că dacă plecam din spital bebelușul ar fi murit și posibil și eu aș fi murit.

Și au avut dreptate. După o săptămână în care ne‑am rugat ca bebelușul să reziste în pântec cât mai mult, am început să mă simt foarte rău. Dintr‑o dată am făcut febră de 40°C și am fost dusă de urgență în sala de nașteri. După câteva contracții sporadice, intervenții dificile și aproape să ajung la cezariană, l‑am născut pe al doilea fiu al meu.

De data aceasta a fost diferit față de celelalte nașteri și mi‑a fost greu să mă bucur. Mă rugam cu disperare, primeam medicamente, iar bebelușul meu a fost pus urgent în incubator. Noaptea aceea a fost cea mai dificilă din viața mea – eram singură, mă luptam cu o infecție în corpul meu și mi s‑a spus că băiețelul meu avea 50% șanse de a supraviețui peste noapte.

Există diferite nivele de rugăciune disperată. Eu mă rugasem de multe ori pentru alții, pentru protecția familie mele și pentru toate lucrurile obișnuite. Dar nimic nu se asemăna nici pe departe cu disperarea pe care am simțit‑o în noaptea aceea. Eram bolnavă și neajutorată și nu puteam face nimic altceva decât să mă rog. Și nici nu am făcut altceva. Nici nu puteam să dorm. Așteptam injecțiile de medicamente și mă rugam. A fost cea mai neagră noapte din viața mea și un test pentru tot ce credeam și pe ce îmi bazam viața.

Le spusesem de multe ori altora despre puterea rugăciunii. Citasem de multe ori din Biblie versete despre a crede și a primi. Însă în noaptea aceea atât nou-născutul meu cât și viața mea erau pe altar, iar tot ce puteam eu face era să revendic promisiunile de vindecare ale lui Dumnezeu pe care le memorasem și să mă lupt să cred că Dumnezeu îmi va salva bebelușul.

Când se lumină de ziuă veni o asistentă să îmi spună că bebelușul era stabil. Și mie îmi trecuse febra și mă odihneam mai calmă și am adormit, pentru prima oară după naștere. Când m‑am trezit mi s‑a spus că pot merge la  reanimare să îmi văd fiul.

Am ținut în brațe cel mai mititel bebeluș și am plâns. Dumnezeu ne‑a ținut peste noapte. Lui i‑a întărit inima și plămânii slabi și l‑a ținut în viață după nașterea dificilă. Aproape că murise dar s‑a luptat pentru viața lui iar Domnul a luptat pentru noi prin noaptea lungă și întunecată. Am ținut în brațele mele acest dar și atunci am știut că ținându‑ne pe noi s‑a ținut de Cuvântul Său și că nu va da greș niciodată.

Uneori lucrurile nu merg după cum ne plănuim noi. Uneori apar urgențe. Multe din lucururile pe care le sperăm în viețile noastre pot merge prost. Însă un lucru este sigur. Dumnezeu este în control iar rugăciunea schimbă lucrurile. Promisiunile Sale rămân valabile când avem cel mai mult nevoie de ele. Cuvântul Său este o fundație solidă pe care să stăm în nopțile lungi și întunecate din viețile noastre.