Temerile mele cele mai mari s‑au împlinit când am ajuns în spital. Mi‑era groază să intru în fabrica de sănătate, imensă și îngrijorătoare, unde doctori impersonali mi‑ar fi studiat simptomele cu o privire profesională distantă, iar asistentele ar apărea la patul meu la cele mai ciudate ore din zi ca să mă deranjeze cu termometre, injecții sau cu vreo cafea super-slabă.

Dumnezeule, scoate‑mă de aici!

Nicio grijă, îmi răspunse El.

Cum poți să spui asta? Urăsc locul acesta!

Eram sigur că Dumnezeu m‑a confundat cu altcineva. Locul meu nu era aici. De ce eu?

Nu‑ți face griji, îmi spuse Dumnezeu din nou. Eu sunt cu tine tot timpul.

Tot timpul?

Da, fiule. Tot timpul!

Gândul acesta mă liniști, oarecum. Stăteam întins în pat și am încercat să mă relaxez. Dar eram încă puțin îngrijorat. M‑a îngrijorat că a apărut un doctor nou la patul meu și s‑a încruntat când mi‑a citit fișa.

Apoi, asistentele încă îmi tot băgau termometre în gură. Încă îmi împungeau brațul cu acele lor, primul lucru în fiecare dimineață, dar îl vedeam și pe Dumnezeu zâmbind.

Este în regulă, fiule. Ți‑am spus, Eu sunt cu tine.

Și asta m‑a ajutat. Aveam liniște. Nu era liniștea pe care o simți când stai pe bancă lângă un lac de munte și asculți păsările cum Îl slăvesc în cântec pe Creatorul lor. Era totuși o liniște și poate că, într‑un fel mai ciudat, acea liniște era chiar mai bună decât cea de lângă lac.

Se pare că și alții au observat‑o.

În ziua când am fost externat din spital a venit la mine un bărbat pe care nu‑l văzusem niciodată.

„Pot să vorbesc cu tine?” m‑a întrebat el.

„Sigur”, am răspuns eu, uimit.

„Ești credincios, nu‑i așa?”

„De ce spui asta?”

„Acum două săptămâni am venit pentru o urgență. Mergeam în vacanță dar, în schimb, am ajuns la spital. Mă gândeam serios să sar de la fereastră. Apoi te‑am văzut pe tine.”

Și ce era bun în asta? m‑am mirat eu.

„Erai atât de liniștit. Nu erai deloc stresat. M‑am întrebat de ce, dar apoi am văzut o Biblie pe noptiera ta. Atunci am știut că Dumnezeu era cu mine. Nu avea de ce să îmi fie frică.”

Mi‑a strâns mâna și mi‑a mulțumit din suflet că l‑am ajutat.

Eu să îl ajut? Nu făcusem așa ceva. Eu eram preocupat să mă lupt cu propriile mele temeri.

Dar apoi L‑am auzit din nou pe Dumnezeu: Ți‑am spus Eu, sunt cu tine tot timpul. Nu ai de ce să te temi.