„În lumea de durere este nevoie de iubire, o nevoie foarte reală de iubire… Iubește‑ți fratele… o nevoie de iubire, o nevoie a inimii”. Aceste cuvinte, traduse din șlagărul cântărețului columbian Juanes, ilustrează nevoia universală de iubire a omenirii.1 „Everybody needs love”(Toți avem nevoie de iubire) un alt șlagăr din anii ʼ60.2 Iar cu nenumăratele conflicte, violențe, pandemii, precum și „virușii” de egoism, preocupare doar de propria persoană și alte boli ale acestor vremuri, ceea ce avem nevoie cel mai mult este dragostea.
Dragostea care devine reală prin fapte, dragostea care dă o mână de ajutor, care este prietenoasă și bună, care merge în papucii celuilalt și găsește modalități să ajute oricând poate. „O nevoie foarte reală de iubire” care să se arate prin fapte de bunătate față de cei cu care ne intersectăm în cursul zilei, sau în comunicarea noastră virtuală care a devenit normalul acestei perioade COVID-19.
Cred sincer că, dacă am depune cu toții puțin efort să fim mai politicoși, să spunem cuvinte de încurajare, să arătăm politețe socială, să contribuim, atunci „climatul” lumii s‑ar îmbunătăți și am respira mai ușurați cu toții. Dacă am încerca să nu fim critici cu oamenii, ci să le vedem valoarea indiferent de condiția lor socială, de aspectul lor sau de orice prejudiciu care ne‑ar împiedica, atunci ar exista mai puține reacții violente și mai mult dialog și iertare.
Prietena mea, Margaret, îmi povestea despre un om foarte serios și capricios care lucrează acolo unde are ea o parcare închiriată. Într‑o zi ea se chinuia să deschidă poarta cu telecomanda să intre în parcare. Când a cerut ajutorul angajatului de la parcare, acesta i‑a răspuns tăios: „Doamnă, nu folosiți bine telecomanda”.
În sfârșit Margaret a învățat cum să folosească telecomanda, însă se tot gândea la atitudinea angajatului de la parcare. De ce se purta așa? Se simțea umilit de oamenii care închiriaseră în acea clădire? Se purtase cineva urât cu el? Oare ce să fie?
Apoi și‑a amintit vorba: „Puțină dragoste ajunge departe”. S‑a hotărât să acționeze pozitiv: a aflat numele angajatului și îl saluta întotdeauna binevoitoare, pe nume.
„Bună dimineața, dle Liborio. Ce mai faceți?”
Dacă observa ceva pozitiv ce merita observat, îl menționa, de exemplu: „V‑ați tuns; vă stă foarte bine”.
Prin lucruri mărunte îi arăta că îi păsa de el, ca persoană. După câteva luni dl. Liborio a început să se schimbe. Acum este blând și bun, o salută cu căldură când ajunge și chiar mai glumește cu ea.
„Când o persoană glumește cu tine este semn de încredere” spune Margaret.
Propun o campanie pentru iubire pe sunetele muzicii lui Juanes și a altor muzicieni care ne motivează cu mesajul din cântecele lor. Hai să fim buni, tandri și mai smeriți față de cei din jurul nostru. Dacă credem că suntem mai buni decât alții suntem doar aroganți, după cum a spus apostolul Pavel: „fiecare să privească pe altul mai presus de el însuși”3
Cred și eu, sincer, precum Margaret, că fiecare doză de bunătate, de politețe și de respect față de alții va ajunge departe să recupereze dragostea care s‑a pierdut dintre noi. Peste tot, oriunde mergem, să aducem viața din cuvintele lui Juanes: „Este timpul să schimbăm în toate gândurile noastre ura cu iubirea. Este timpul schimbării”.4
Arătând oamenilor iubire, Îl arătăm pe Iisus, care poate apoi lucra în viețile lor și îi poate motiva să ni se alăture în campania noastră pentru iubire. Împreună putem contribui să schimbăm această lume rece și insensibilă într‑una caldă, un loc mai iubitor, ceva mai asemănător cu raiul.