Când cineva l-a întrebat pe faimosul alpinist George Mallory de ce îşi doreşte să excaladeze Muntele Everest, el a răspuns simplu: „Pentru că este acolo”.
Nu ştia el că este mult mai sigur să stea acasă? Nu-i păsa de pericole, de greutăţi şi de riscuri?
Din păcate Mallory şi tovarăşii lui din 1924 au suferit un misterios accident când au încercat să atingă vârful Everest; trupul lui a fost găsit doar după 75 de ani. El şi-a dat viaţa încercând, literalmente vorbind. Totuşi am un sentiment că dacă ar fi avut ocazia, Mallory ar fi încercat din nou. Viziunea nu este lipsită de riscuri, însă are răsplăţile ei.
Multora dintre noi ne-ar place să stăm pe vârful muntelui, însă călătoria până în vârf este ceea ce ne îngrijorează şi sacrificiile sunt cele care ne fac să şovăim. Pe de altă parte, pentru cei care au viziune chiar şi călătoria este palpitantă şi parte din răsplată. Doar cei ce cuceresc munţii văd lumea dintr-o perspectivă nouă. După cum a spus alpinistul amator Henry Edmundson: „Este frumuseţea pură a peisajului pe care nu l-ai mai văzut, misterul despre ce este după următorul munte, tunetul miilor de metri de abis, liniştea după-amiezii şi sentimentul intens de tovărăşie pe care îl simţi când împărtăşeşti acest vis cu alţii”.
Eu pot să văd deja câţiva munţi la orizontul acestui an, care trebuie cuceriţi. Doresc să-i urc cu credinţă şi viziune, ţinându-L de mână pe Păstorul meu tandru care merge alături de mine şi care a promis că nu mă va părăsi niciodată, nici chiar pentru o singură zi.