Îmi amintesc că am învăţat despre cuvântul „micro-cosmos” când eram în clasa a V-a. Ca temă de casă profesoara ne-a dat o sfoară de un metru lungime şi ne-a cerut să facem cu ea un cerc pe pământ. Apoi trebuia să ne uităm la toate câte erau în cerc, să le studiem şi să vedem ce trăia în mini-lumea noastră.
De atunci am rămas fascinată de lumile de dimensiuni mici. Petreceam ore în şir pe iarbă creând obiecte pentru furnici şi gângănii. Am făcut scăunele din frunze şi rochiţe din petale. Am făcut drumuri şi căsuţe din crenguţe. Dar în cea mai mare parte doar stăteam şi le priveam.
Avem tot timpul sfoara cu mine şi dintr-o dată am început să văd lumea cu alţi ochi. Peluze, cărări cu pietriş, borduri de piatră acoperite cu covoare de muşchi – tot ce trebuia era să fac un cerc şi puteam crea o lume nouă. Ei bine, nu chiar să o „creez”, însă puteam modifica lumea existentă şi puteam încerca să o îmbunătăţesc.
Azi aud la ştiri de diferite tragedii şi îmi vine să plâng. Ascult dezbateri politice şi mă întreb dacă oamenii vor ajunge vreodată la vreo înţelegere, sau dacă sunt atât de absorbiţi de argumentele lor încât nu vor vedea niciodată şi lucrurile pe care le au în comun.
Mi-aş dori să pot schimbat lumea. Aş dori să o pot face un loc mai curat şi mai frumos. Aş dori să pot opri războiul şi violenţa. Aş dori ca binele să umple într-adevăr pământul. Am meditat asupra acestor lucruri chiar azi, când îmi făceam plimbarea de dimineaţă. Apoi mi-am amintit de fetiţa dintr-a V-a şi mi-am dat seama că deşi eu nu pot schimba toată lumea, totuşi pot face mica mea lume să fie un loc mai bun. Nu pot schimba inimile tuturor oamenilor însă pot influenţa omul de lângă mine.
Eu pot crea un micro-cosmos de pace într-o lume agitată. Pot face căminul meu un refugiu de calm în mijlocul furtunii. Pot contribui ca lucrurile din jurul meu să fie mai frumoase. Poate că Dumnezeu nu mi-a dat o lume imensă de schimbat, însă pot schimba lumea mea micuţă găsind modalităţi de a o umple în fiecare zi cu dragostea lui Dumnezeu.