Am intrat încet în clasa de Conversație în japoneză și m‑am așezat obosită pe scaunul obișnuit. În ultimul semestru de facultate am ajuns tot mai obosită și mai supraîncărcată. Se apropia absolvirea și începeam să mă stresez pentru găsirea unui loc de muncă, în timp ce mă țineam la zi și cu ultimele cursuri. Și, dintre toate cursurile mele, acesta era cel mai greu. Îmi era groază de cele trei ore în care trebuia să‑mi sucesc limba să prind cadența conversației în această limbă străină.
După ce am parcurs cu neîndemânare un dialog împreună cu partenerul meu am auzit fata din spatele meu citind tot dialogul singură. Polly a stat în spatele meu tot semestrul, dar nu am vorbit niciodată. M‑am uitat peste umăr și am văzut că partenerul de conversație al lui Polly lipsea. O ascultam pe Polly cum se chinuia cu dialogul lung și m‑am gândit cum ar fi să fiu în locul ei.
„Cum poate cineva să cânte un duet singur?” spuse profesorul în glumă. „Polly, găsește un partener cu care să faci următorul dialog.”
I‑am șoptit: „Vrei să citești dialogul cu mine?” iar ochii lui Polly au strălucit: „Da, mulțumesc!” șopti ea. Am citit următorul dialog împreună, iar după aceea Polly mi‑am mulțumit din toată inima. Mi‑am întors atenția către profesor, care ne explica modelele informale de exprimare în japoneză și am lăsat conversația cu Polly în urmă.
Când, în sfârșit, a sunat clopoțelul, în timp ce îmi adunam cărțile și caietele, Polly s‑a aplecat înainte și mi‑a dat un bilețel pe un Post‑it galben. Când am ieșit din clasă am deschis biletul și am citit:
„Dragă Elsa, îți mulțumesc că ai citit dialogul cu mine azi! Îți doresc absolvire fericită! Tu poți reuși!”
De‑abia vorbisem cu colega mea, dar ca răspuns la micul meu gest ea și‑a făcut timp să mă încurajeze cu acest bilet. Am simțit că Dumnezeu vrea să mă încurajeze că nu eram singură și că El avea grijă de mine în cele mai mici detalii ale vieții mele.
Sper ca ori de câte ori voi primi și eu bunătate să îmi fac timp să arăt apreciere, așa cum a făcut Polly. Și sper să fiu pe fază zilnic să Îl las pe Dumnezeu să‑și arate iubirea față de alții prin mine.