Când eram copil îmi amintesc că izbucneam în lacrimi la gândul că părinții mei îmbătrânesc. Îi iubeam foarte mult și numai gândul că într‑o zi își vor pierde din păr și vor avea niște riduri era atât de greu! Analizând acum toate acestea probabil că mă îngrozea gândul procesului de îmbătrânire. Simțeam cu tărie că tot ce este frumos nu ar trebui să dispară sau să‑și piardă strălucirea.
Pe parcursul timpului acea teamă a dispărut treptat. Nu pot spune cu sinceritate că sunt entuziasmată să îmbătrânesc, dar pe lângă faptul că acum mă simt mai puternică decât la 20 de ani probabil pentru că sunt mai activă fizic și am o dietă mai sănătoasă, acum încep să cred că ceea ce mă îngrozește mai mult este să devin bătrână în interior: să îmi pierd entuziasmul, idealurile și dorința de a continua să învăț și să progresez. Din acest motiv mă bucur de fiecare dată când am ocazia să îmi depășesc limitele, să încep ceva nou și să rămân tânără în interior. Sunt doar o idealistă iremediabilă, atâta tot.
Cu câțiva ani în urmă am participat la o reuniune școlară și mi‑am revăzut prietenii pe care nu îi văzusem de mai bine de 30 de ani. În tinerețe am fost o elevă foarte bună și lideră în cauze politice și sociale. Apoi am hotărât să‑mi dedic viața cauzelor misionare și umanitare și mi‑am petrecut următorii 38 de ani făcând lucrul aceasta, adesea în situații foarte dificile, fără să acumulez lucruri materiale personale. În contrast, mulți dintre prietenii mei sunt acum oameni de carieră bine realizați – doctori, avocați și oameni de afaceri.
La un moment dat cineva a îndrăznit să îmi pună o întrebare arzătoare: „Dar… nu ai nici un regret? Erai o elevă strălucită. Toți te‑am admirat și am crezut că vei deveni un mare doctor sau scriitor”.
I‑am răspuns pur și simplu că nu am astfel de regrete. Știu că mi‑am găsit chemare lui Dumnezeu pentru viața mea și am urmat‑o, ceea ce este forma supremă de răsplată. Toți au răsuflat ușurați și au exclamat aproape în unanimitate: „Suntem așa de bucuroși să auzim asta și să știm că încă lupți pentru idealurile pentru care ai depus atât de mult efort! Continui să fii un model de urmat pentru noi”.
Atunci mi‑am dat seama că nu sunt singura care urăște să renunțe. Nu înseamnă că trebuie să pari mereu puternic și să nu faci niciodată greșeli. Oricum asta este imposibil și ai multe căderi pe drumul vieții, sau chiar momente când ești forțat să faci o pauză. La ce mă refer acum este să nu renunți complet, ci să continui să crezi, să dăruiești, să te miști și să te schimbi.