Am crescut într-o familie de creștini, dar la 13 ani am devenit ateistă. La 18 ani am plecat din orașul natal, Rio, cu un rucsac ca să vad lumea. Am vizitat insulele britanice, apoi am trecut Canalul și am luat un autobus spre India prin Turcia, Iran, Afganistan și Pakistan. Am învățat că vorbitorii de limbi arabe folosesc aceeași expresie Assalamualaykum – „pacea lui Dumnezeu să fie cu tine” – atât ca urare de binevenit ca și de „la revedere”. Odată eram într-o localitate mică din Afganistan și am auzit un băiat cântând un cântec în croitoria tatălui său. Când l-am întrebat ce cânta mi-a răspuns: „Coranul, bineînțeles”. Când am ajuns în Goa am stat cu un grup de tineri francezi care stăteau în coliba lor și petreceau ore întregi contemplând o lumânare aprinsă pe masă.
Îmi amintesc că mă gândeam: Trebuie să fie un Dumnezeu. Oriunde merg, oamenii Îl caută. La scurt timp după aceea mi-am redescoperit rădăcinile creștine și am devenit misionară și atunci am început să învăț ce înseamnă cu adevărat să ai credință.
Acum pot spune din experiență că pe măsură ce îți depășești provocările vieții, una câte una, vei descoperi că credința te împinge înainte. Credința te ajută să mergi înainte atunci când eșecurile și descurajarea îți spun să renunți. Credința este o voce suavă care, în mijlocul turbulențelor, ne spune că totul va fi bine. Credința crește prin provocările pe care le depășim zilnic.
* * *
Dacă Dumnezeu ne-ar da toate darurile și tot ce este capabil să ne dea, în afară de Sine Însuși, am rămâne totuși flămânzi și nesatisfăcuți. Imboldul și atingerea lui Dumnezeu ne fac să fim flămânzi și dornici; deoarece Duhul lui Dumnezeu caută sufletul nostru și cu cât îl atinge mai mult, cu atât mai mare este foamea și dorința noastră. Acesta este efectul iubirii în viața noastră; trece de orice raționament și de orice înțelegere; deoarece rațiunea nu poate nici dărui și nici lua înapoi dragostea, deoarece dragostea este atinsă de iubirea divină. – Ian van Ruysbroeck (1293-1381), adaptat
Religia lasă milioane de întrebări nerăspunse și aparent fără răspuns. … Religia nu ne scutește de datoria de a gândi; ea face posibil ca omul să înceapă să gândească. Religia nu pune capăt studiului și cercetării, ci ne dă o bază de la care se poate porni cu cercetarea adevărată și se poate ajunge la rezultate satisfăcătoare. – G.A. Studdert Kennedy în The Wicket Gate (1923)