Imaginează-ţi o sămânţă micuţă, prinsă în întuneric. Au căzut ploile, a strălucit soarele iar în acea sămânţă celulele încep să se multiplice. Nu după mult timp apare un mugure verde de viaţă. O plantă nouă începe să crească.

Acum imaginează-ţi un pui de pasăre prins într-un ou dur şi neprimitor. Apoi apare o crăpătură iar mica vietate începe să iasă afară. Din ou iasă un puişor galben şi pufos.

Acestea sunt doar câteva modalităţi prin care observăm sezon după sezon şi an după an cum apare o viaţă nouă.

Deşi ne aşteptăm ca atunci când apare o viaţă nouă aceasta să progreseze, totuşi nu ne aşteptăm ca ceva mort să revină la viaţă. O pasăre moartă nu va zbura din nou. Totuşi Biblia ne spune că au fost mulţi martori la învierea lui Iisus:

„V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi; şi că S-a arătat lui Chifa[Petru], apoi celor doisprezece. După aceea S-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată, dintre care cei mai mulţi sunt încă în viaţă, iar unii au adormit.” 1

Privim şi noi cu uimire, precum acei primi ucenici. Cum se poate ca un trup neînsufleţit, care a zăcut într-un mormânt rece şi întunecat, să revină la viaţă? Miracolul învierii lui Hristos, ce sfidează ordinea firească a lucrurilor, trece de înţelegerea noastră firească.

Însă miracolul nu se opreşte aici. Aşa cum a scris C. S. Lewis (1898-1963): „Iisus a deschis forţat o uşă care era închisă de la moartea primului om. El l-a întâlnit pe Regele Morţii, a luptat cu el şi l-a învins. Totul este acum diferit din cauză că El a făcut asta”.


  1. 1 Corinteni 15:3-6