„Să nu obosim în facerea binelui; căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală” (Galateni 6:9).
Prima oară când am citit acest verset m‑a impresionat puternic. Eram o studentă de 18 ani, idealistă dar confuză, în căutarea unui scop în viață. Îmi amintesc că am citit versetul din nou și din nou, încercând să‑mi dau seama ce însemna. Ceva părea ascuns, ca un cod secret.
Versetul vorbea despre viitor și ceea ce mă interesa cel mai mult era partea cu „vom secera”(vom recolta, vom culege roadele). Deci, m‑am hotărât să mă implic în „facerea binelui”. Mi‑am dedicat viața misiunilor care, de‑a lungul anilor, m‑au dus în India, Nepal și înapoi în Europa ca să deschid o organizație umanitară în țările din fosta Iugoslavie, afectate de război.
O altă misiune în care m‑am îmbarcat a fost să am copii. Cuvintele „să nu obosim în facerea binelui” au devenit predominante în viața mea. Anii mei fără griji rămăseseră în urmă, iar acum eram implicată în strădaniile zilnice ale vieții. Îmi amintesc, odată, că am izbucnit în lacrimi când soțul meu a venit de la muncă iar eu nu reușisem să încropesc nici măcar o cină simplă. Acum, după mulți ani și multe cine, această amintire mă face să zâmbesc, dar atunci fusese un chin!
Uneori m‑am simțit un eșec total, m‑am confruntat cu dezamăgiri și am pierdut proiecte în care eram implicată, spre exemplu un proiect care s-a încheiat abrupt din cauza unor situații politice agitate, sau când un coleg de muncă a murit pe neașteptate că i‑a cedat inima chiar în mijlocul unui eveniment pe care îl țineam.
Dar, întorcându‑mă la misteriosul verset biblic pe care l‑am purtat mereu cu mine, am învățat că, indiferent ce eșuează pe moment, eu trebuie să continui în „facerea binelui”. Trebuia să mă concentrez pe lucrul acela și să nu ostenesc, să nu mă descurajez și să nu renunț. De fapt, de multe ori, salvarea mea chiar a fost că am lăsat deoparte tristețea și descurajarea mea și m‑am implicat într‑o situație dificilă pentru alții.
Și cum rămâne cu partea „la vremea potrivită vom secera”? Ei bine, cred că multe dintre rezultatele eforturilor noastre, dacă nu majoritatea, vor rămâne nevăzute în viața aceasta. Rezultatele se vor face vizibile la momentul știut de Dumnezeu. Dar copiii mei au crescut și au realizat lucruri pe care nu mi‑am imaginat că ar putea să le realizeze. Anul viitor vom sărbători 30 de ani de activitate umanitară. Au necesitat perseverență și sacrificiu, dar cu siguranță a meritat și multe vieți au fost atinse și schimbate prin activitățile noastre.
Da, mai devreme sau mai târziu, într‑un fel sau altul, vom culege roadele!