Am vizionat recent filmul Dragostea şi alte droguri, o comedie romantică inspirată din memoriile lui Jamie Reindy intitulată O vânzare dură: Evoluţia unui vânzător de viagra.

Deşi filmul mi s-a părut cam amestecat conţinea o poveste de dragoste realistă care nu era idila tipică din filme sau o poveste obişnuită de Hollywood: o tânără frumoasă pe nume Maggie Mordock (Anne Hathaway) suferă de o boală incurabilă – boala Parkinson. Asta a compensat părţile care nu mi-au plăcut din film fiindcă în viaţa de zi cu zi, în lumea reală, într-o relaţie reală, astfel de lucruri se întâmplă.

Cu câteva săptămâni mai devreme ascultasem un interviu impresionant cu Toben Heim, 1 care este coautor alături de soţia sa, Joanne, la câteva cărţi printre care şi Până la adânci bătrâneţe: O privire obiectivă asupra primului an de căsnicie. El este de asemenea singur autor al câtorva cărţi, iar împreună cu Ryan Dobson a scris În ruină: Ce poate face Dumnezeu când lucrurile se prăbuşesc şi ard.

În acel interviu Toben a vorbit despre angajamentul lui solemn faţă de căsnicia sa în urma masivului infarct a lui Joanne, care a lăsat-o paralizată, incapabilă să vorbească şi cu dureri groaznice atât fizice cât şi mentale şi emoţionale. A fost foarte emoţionant să îl aud explicând cum a afectat aceasta viaţa lor şi a copiilor lor, dar şi cum i-a întărit dragostea pentru soţia lui şi credinţa în promisiunile lui Dumnezeu.

De asemenea am citit recent fragmente dintr-un interviu cu Laura Hillenbrand, autoarea bestselerului Seabiscuit: o legendă americană.2 Autoarea este cunoscută pentru stilul însufleţit de a povesti şi caracterele ei puternice, dar ea însăşi a fost ţintuită la pat decenii la rând, suferind de o boală severă ce o sleieşte de puteri. De multe ori nici nu are puterea să vorbească sau să se întoarcă de pe o parte pe alta în pat.

Când reporterul a întrebat-o cum se descurcă, Hillenbrand i-a dat în mare parte meritele soţului ei – „iubitul ei din facultate”. Apoi a explicat: „[Când ne-am căsătorit] m-am simţit prea rău ca să merg la petrecere şi am participat la nuntă doar câteva minute. El a trecut prin asta alături de mine. Pe unele cupluri asta le dezbină; pe noi ne-a apropiat. Noi avem o înţelegere profundă. El nu mă vede ca un om bolnav. El vede în mine toate celelalte lucruri care sunt. Noi a trebuit să învăţăm cum să facem asta. Nu este deloc uşor să fii un cuplu cu o boală”.

Citindu-i povestea emoţionantă şi gândindu-mă ce sfânt trebuie să fie soţul ei, nu m-am putut abţine să nu-mi amintesc şi de situaţia mea şi de soţia mea sfântă, Kristina, care a acceptat cu altruism multe de la mine an după an. Nu numai referitor la migrenele regulate şi alte boli continue pe care m-a ajutat să le îndur. Acelea i-au afectat cu siguranţă viaţa, dar a supravieţuit cu eleganţă la tot restul în ceea ce mă priveşte – lucruri pe care eu personal le-aş fi suportat cu greu dacă aş fi fost în locul ei.

Cred că se poate spune că majoritatea dintre noi suferim mai mult sau mai puţin de ceva. Adevărul este că nu e uşor să faci o relaţie să meargă bine. Cu toţii avem slăbiciuni şi probleme continue care necesită o măsură nelimitată de sacrificiu, dragoste necondiţionată şi iertare din partea partenerului nostru. Ştiu că mie îmi trebuie! Nu ştiu cum a reuşit Kristina să mă suporte toţi aceşti ani, dar a reuşit. O admir pentru asta şi Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru ea. Ea este cu siguranţă o sfântă!

Am ascultat de asemenea un alt interviu emoţionant – acesta cu autoarea de bestseller Joni Eareckson Tada şi soţul ei, Ken.3 Joni este de mult timp tetraplegică iar acum are şi cancer la sân. A fost o mărturie atât de mişcătoare de credinţă şi de devotament în căsnicie că nu am putut-o uita. Să faci faţă la cancer şi să treci prin tratamente medicale dificile nu este uşor pentru nimeni, însă pentru Joni şi Ken dificultăţile sunt şi mai mari. Interviul avusese scopul să informeze cunoscuţii lui Joni despre cancerul ei şi să ceară rugăciune pentru ea şi pentru Ken, însă în timpul interviului a ajuns să fie cu mult mai mult – o minunată şi uimitoare poveste de dragoste.

Ascultând-o am fost mişcat până la lacrimi nu doar de chinul cu care se confrunta această femeie uimitoare dar, mult mai mult, de dragostea profundă care se simţea din vocea tremurândă a soţului ei atunci când explica cât îi era de greu să o vadă pe Joni având dureri atât de mari, cât şi faptul că i-a apropiat şi mai mult şi i-a făcut să fie şi mai îndrăgostiţi unul de celălalt.

Joni răspunse: „Este chiar uimitor să ai pe cineva alături mai ales când treci prin cei mai rău ca printr-un adevărat coşmar. Ieri noapte am avut dureri groaznice şi m-am rugat chiar înainte de culcare: ‚Doamne Iisus, Te arăţi Te rog în seara asta? Lasă-mă să Te văd şi să Te simt. Să ştiu că eşti cu mine. Tu ai promis că nu mă vei părăsi niciodată. Lasă-mă să simt lucrul acesta în seara asta’.

Ei bine, a trebuit să-l scol pe Ken să mă ajute şi cum stătea acolo în lumina slabă a lămpii de la pat i-am spus: ‚Tu eşti El! Tu eşti Iisus! Ken, Îl simt în atingerea ta, Îl văd în chipul tău, în zâmbetul tău. [Îl aud] în tonul vocii tale’. A fost cel mai dulce lucru să simt prezenţa lui Iisus prin soţul meu.”

Pot înţelege perfect ce spunea Joni. Din fericire eu nu a trebuit să trec prin astfel de lucruri cu care s-a confruntat ea cu atâta curaj de când a rămas paralizată după un accident de scufundare cu zeci de ani în urmă, însă cei apropiaţi mie ştiu că am multe probleme de sănătate şi că de obicei am dureri. Câteodată am fost atât de bolnav şi în asemenea dureri că nu puteam să gândesc sau să vorbesc. Sunt sigur că cei cu probleme continue de sănătate pot înţelege.

Dar chiar şi în clipele cele mai dificile Iisus a fost tot timpul cu mine alinându-mă, sprijinindu-mă şi în final vindecându-mă. Şi de mai multe ori decât pot număra Kristina fusese Iisus pentru mine prin grija ei atentă, răbdarea nelimitată, rezistenţa de oţel şi dragostea ei necondiţionată. Aşa este ea. La fel ca soţul lui Joanne Heim, soţul lui Laura Hillenbrand, soţul lui Joni Eareckson Tada şi mulţi, mulţi alţi soţi şi soţii de care lumea nu a auzit, tot aşa şi soţia mea stă alături de mine la bine şi la greu, la boală şi la sănătate.

Bineînţeles că nu este întotdeauna cineva de genul acesta în jurul nostru. Dar chiar şi atunci Iisus este întotdeauna cu noi. El ne vede nevoile, este mişcat de slăbiciunile noastre 4 şi nu dă greş niciodată să ne scoată la liman din nopţile cele mai întunecate. Chiar şi atunci când nu-L apreciem pe cât de mult ar trebui El rămâne cu loialitate alături de noi. Indiferent de ceea ce se întâmplă El este mereu acolo.

Dar când este şi altcineva în viaţa ta – soţ, soţie, o rudă sau un prieten apropiat – cineva care a ales cu bună ştiinţă să fie acolo pentru tine indiferent prin ce treci, cineva care nu te priveşte ca pe un bolnav sau un haos total, ci se uită la tot restul ce eşti sau ce poţi fi, este un lucru uimitor şi minunat, aproape prea bun ca să fie adevărat.

Să trăim cu toţii sacrificându-ne, altruişti, iubitori, în fiecare zi, să fim Iisus pentru alţii pe care Dumnezeu i-a pus în viaţa noastră – „la bine şi la greu, la boală şi la sănătate”.

  1. http://www.myfamilytalk.com/Broadcasts/Broadcast.aspx?i=b13d033a-4356-4d36-b404-45acf2de34d9 ↑
  2. http://query.nytimes.com/gst/fullpage.html?res=9E00E7DC103BF935A35750C0A9679C8B63&scp=6&sq=seabiscuit&st=cse ↑
  3. http://www.myfamilytalk.com/Broadcasts/Broadcast.aspx?i=36f490fe-42da-40d0-8f94-33aba9f254ff ↑
  4. Vezi Evrei 4:15 ↑