Când mi-a venit pentru prima oară gândul să ţin un jurnal zilnic ca rezoluţie de Anul Nou, mi l-am scos imediat din minte. Prea multe din rezoluţiile din trecut mi s-au pierdut pe drum şi prevedeam că voi ajunge la sfârşitul anului cu un jurnal plin de pagini goale. Plus că nici nu aveam timp pentru un alt proiect, mi-am spus.
Totuşi, recent am terminat un curs de sfătuire în care fusese obligatoriu să ţinem un jurnal. Profesorul a insistat să ne formăm obiceiul de a ne nota gândurile, ideile, planurile, experienţele, grijile, temerile şi victoriile. Era un pas important spre auto-cunoaştere, a explicat el, şi că este crucial dacă vrei să poţi să-i ajuţi şi pe alţii cu problemele lor.
Am hotărât să încerc şi mă bucur că am făcut-o. Am ales un jurnal care avea în josul fiecărei pagini un citat sau un verset biblic care îţi dădea de gândit şi mi-am propus să stau în fiecare zi 15 minute ca să scriu în el. Iată aici câteva din beneficiile pe care deja le-am cules din această practică:
* Ţinând un jurnal mă ajută să-mi înţeleg mai bine punctele forte şi să identific mentalităţile şi obiceiurile negative şi care mă pot distruge.
* Mă ajută să descopăr discrepanţele între modul cum gândesc şi modul cum acţionez – de exemplu faptul că doresc să slăbesc dar că găsesc mereu scuze ca să nu fac exerciţii fizice.
* Dacă scriu despre situaţiile dificile sau triste prin care am trecut mă ajută să le înţeleg şi să mă împac cu situaţia, ceea ce este o parte necesară din procesul de vindecare.
* Faptul că mi-am notat pentru ce m-am rugat în fiecare zi şi cum au fost răspunse acele rugăciuni mi-a întărit credinţa.
* Scriind despre situaţiile cu oamenii cu care mă înţeleg mai greu m-a ajutat să descopăr şi să evit tiparele care m-au condus la neînţelegeri şi sentimente negative.
La sfârşitul fiecărei luni am revăzut şi rezumat chestiunile principale, ceea ce mi-a dat o idee mai bună despre cum merg lucrurile, ce provocări sau obstacole au apărut şi cum s-au rezolvat, care rugăciuni mi-au fost răspunse, ce progrese am făcut în atingerea ţelurilor mele, şi ce decizii şi planuri am dus la îndeplinire, etc.
Privind în urmă pot spune din toată inima că a ţine un jurnal merită efortul iar paginile completate din jurnalul meu pe anul 2011 îmi sunt o comoară de idei, gânduri, lecţii, revelaţii, ţeluri atinse şi răspunsuri la rugăciune.