Uneori ca să știi unde este ceva trebuie să găsești unde nu este. Am observat recent această idee când am vizionat două documentare. Unul era The Lost Pirate Kingdom, despre „epoca de aur a pirateriei” de la începuturile anilor 1700, iar al doilea, A Beautiful Day in the Neighborhood, cu Tom Hanks în rolul lui Fred Rogers, era despre preotul presbiterian care a creat și prezentat seria TV Mister RogersʼNeighborhood  din 1968 până în 2001.

Mai întâi să vorbim despre corsari. Oamenii par că nu se mai satură de povești cu pirați. De multe ori se trec cu vederea aspectele precum cruzimea lor și viața grea, iar acești aventurieri sunt romantizați ca niște Robin Hood ai mărilor, care și ei fură de la bogați și dau săracilor. Iar mulți pirați își justifică violența fiindcă se portetizează ca răzbunători ai nedreptății: „Ei[bogații], sub protecția legii, fură de la săraci, iar noi îi jefuim pe bogați sub protecția curajului nostru”.1 În ciuda acestor justificări altruiste, ei erau ucigași și jefuitori.2

Unul dintre pirații cei mai de succes a fost Sam Bellamy (1689-1717), care a fost cotat de revista Forbes ca unul dintre cei mai avuți pirați, cu un total net de 142,5 milioane de dolari. La vârsta de 28 de ani, la un an după ce și‑a început cariera de pirat, el jefuise deja 53 de corăbii, și tocmai capturase corabia Whydah, o corabie englezească de top care transporta 312 sclavi, aur, indigo, fildeș și alte bunuri comerciale. Vasul său și alte două pe care le capturase navigau discret pe coasta de est, căci se ducea să‑și vadă iubita, pe Mary Hallett, care locuia în Eastham, Massachusetts.

În acel moment se schimbă vremea, iar cerul este rupt în două de fulgere. Ploaia și ceața fac vizibilitatea imposibilă și, mai rău, vântul se schimbă și împinge vasele către malul periculos și plin de stânci la Cape Cod. Valurile de 30 de picioare inundă puntea și spală tot ce nu este legat.

După câteva ore disperate în care echipajul face tot ce le stă în putință să se salveze, corabia Whydah se înalță pe coama valurilor, se rotește cu pupa dinainte și este izbită de stânci. Apoi curentul subacvatic îi trage pe toți în mare. Samuel Bellamy și alți 160 de oameni mor.

Deci, unde sunt acum aceste comori? În 1984, după ce a dormit în adâncuri timp de 267 de ani, epava este descoperită. Cam 100.000 de artefacte pot fi văzute azi la Centrul Expozițional Whydah din Provincetown, Massachusetts. Recuperarea și conservarea comorii este încă în desfășurare.

Opusul lui Samuel Bellamy se regăsește în viața și munca lui Fred Rogers, care provine din orașul meu natal, Pittsburgh, Pennsylvania. Pe când își vizita familia de Paști, Fred vede un program TV distractiv pentru copii în care oamenii aruncă cu plăcinte unul în fața celuilalt. Din fire optimist, Fred consideră că televiziunea poate fi mai mult decât un simplu amuzament! A fost un moment de revelație care i­‑a pus viața pe o nouă direcție.

Rogers a considerat că are îndatorirea să‑i ajute pe copii să dezvolte empatie, înțelegere și bunătate. Programele lui au tratat subiecte dificile cu care se confruntă copiii cum ar fi agresiunea, familiile destrămate și recompuse și controlul furiei prin controlul emoțiilor negative și prin cultivarea emoțiilor pozitive.

El era pastor creștin dar nu a predicat în emisiunea sa ci a preferat să împărtășească iubirea lui Dumnezeu prin exemplul său – mai bine un exemplu decât o predică. Dwight L. Moody numea asta „evanghelia legată în piele de pantofi” iar în cazul lui Fred era „evanghelia în pulover roșu”.

De‑a lungul anilor a rămas dedicat valorilor pe care le‑a citit din Noul Testament. A arătat exemplul lui Iisus primind copiii așa cum erau ei și încurajându‑i să se iubească pe sine și pe apropiații lor pe cât puteau. El spunea: „Există multe feluri să spui te iubesc”.

Personalitatea lui Fred în afara reflectoarelor nu era diferită de cea a personajului și păpușilor animate din programul său. Mulți ani la rând el a răspuns personal celor 50-100 de scrisori pe care le primea zilnic de la tinerii lui telespectatori. A lucrat cu închisorile să creeze spații mai primitoare pentru copii în care familiile să‑și poate vizita rudele, a făcut parte din comisii de conducere în spitale ca să minimalizeze trauma din îngrijirea copiilor, a vizitat oameni bolnavi sau pe moarte și a scris nenumărate scrisori celor singuri.

În momente de tragedie mulți căutau sfatul lui Rogers pentru alinare. „El a dus copilăria americană – și cred că pe americani în general –  prin momente foarte turbulente și de încercare: de la Războiul din Vietnam și asasinarea lui Robert Kennedy în 1968 până la atacul din 9/11 din 2001”.3

Unul din conceptele sale cheie era că este în regulă să ai tot felul de emoții, însă cele negative nu sunt o scuză pentru comportamentul rău. Dacă ne înfuriem, putem învăța să ne controlăm și să ne prezentăm sentimentele celor dragi ca să nu ne rănim pe noi sau pe alții. Rogers numea asta „să creștem în interior”.

Fred Rogers a murit în 2003 la vârsta de 74 de ani însă moștenirea pe care a lăsat‑o în urmă trăiește încă în multe feluri până și azi: „Rogers a devenit un sfătuitor parental. A fost un oracol etern pe fundalul filozofiilor parentale și orientărilor culturale schimbătoare.”4

Două vieți, la ani distanță și complet opuse în impactul lor asupra altora. Ne‑au dat ocazia să ne gândim la moștenirea pe care o vom lăsa noi în urmă. Mă întreb oare ce ar avea să ne spună Rogers nouă acum. Fără îndoială ceva ce a spus deja:

„În final, ceea ce ne hrănește sufletul nu sunt onorurile și premiile și lucrurile la modă. Ci faptul să știm că putem fi de încredere, că nu trebuie să ne fie frică de adevăr, că fundamentul existenței noastre este unul bun. Ca ființe umane, munca noastră este să‑i ajutăm pe alții să înțeleagă cât de rar și de valoros este fiecare dintre noi, că fiecare are ceva ce nimeni altul nu are sau nu va avea, ceva în interior care rămâne unic tot timpul. Este munca noastră să ne încurajăm unul pe celălalt să descoperim această unicitate și să găsim modalități prin care să o exprimăm. Cu toții avem diferite daruri, așa că avem diferite modalități de a spune lumii cine suntem.”


  1. așa s‑a exprimat Samuel Bellamy vorbind cu Căpitanul Beer, comandantul unui vas pe care pirații tocmai îl capturaseră.
  2. Nota editorului: „Jolly Roger” este numele generic dat steagurilor piraterești, la începutul secolului 18.[Wikipedia].
  3. Robert Thompson, Universitatea Syracuse
  4. Caitling Gibson, The Washington Post