Nu ne este menit să mergem prin viață singuri. De‑a lungul vieții dezvoltăm o rețea de conexiuni cu alți oamenii de care depindem și care depind de noi. Ca bebeluși suntem dependenți 100% de părinții și de îngrijitorii noștri. Nu suntem capabili să facem ceva singuri, decât să absorbim informațiile care se revarsă ca un torent asupra noastră în acest lucru nou și uimitor care se numește „viață”. Dar nu după mult timp putem merge, începem să vorbim, ne dezvoltăm personalitatea și învățăm din experiențele noastre pe măsură ce ne dezvoltăm în persoana unică pe care Dumnezeu a creat‑o.
De la o vârstă fragedă căutăm acceptarea și aprobarea din partea familiei noastre, a profesorilor și a prietenilor. Descoperim bucuria pe care ne‑o aduce să fim acceptați și apreciați, și simțul de apartenență de familia noastră, tribul nostru sau comunitatea noastră. Cu trecerea anilor, maturitatea și experiențele de viață ne fac să adoptăm abordări mai subtile decât cele pe care le aveam în copilărie pentru acceptare și apartenență. Însă nevoia de susținere și de acceptare se continuă toată viața noastră. În fiecare zi suntem înconjurați de cei de care depindem și care depind de noi.
Viața este un joc în echipă și avem cu toții o influență asupra celorlalți. Familia noastră, prietenii, colegii de muncă, vecinii și ceilalți credincioși sunt membrii în comunitățile din care facem parte. Trecem prin viață ca o echipă și dacă ar fi să jucăm jolul pe care Dumnezeu ni l‑a dat în jocul vieții ar trebui să învățăm să fim coechipieri buni.
Este imposibil pentru oameni să prospere fără aceste interdependențe – am fost creați de Dumnezeu pentru comunitate. Noi, creștinii, ne găsim acceptarea și apartenența atunci când descoperim că suntem copii ai lui Dumnezeu prin credință în Iisus Hristos și că Dumnezeu este Tatăl nostru ceresc (1 Ioan 3:2). Biblia ne spune că „Dumnezeu ne‑a rânduit mai dinainte să fim înfiați prin Iisus Hrisos, după buna plăcere a voii Sale” (Efeseni 1:5). „Odinioară nu erați un popor, dar acum sunteți poporul lui Dumnezeu” (1 Petru 2:10).
Stilul individualistic din viața modernă și traiul de unul singur nu fac parte din planul originar al lui Dumnezeu. Atunci când a creat oamenii după asemănarea Lui, Dumnezeu ne‑a creat cu nevoia de a aparține unei comunități cu interdependențe. Mare parte din viețile noastre suntem înconjurați de nenumărare influențe care ne pot afecta pe noi și deciziile noastre, tot așa cum și oamenii cu care interacționăm zilnic sunt afectați într‑o oarecare măsură de noi.
Cu trecerea anilor sfera noastră de influență se mărește deoarece adăugăm tot mai mulți oameni în echipa vieții noastre – soț/soție, copii, prieteni sau asociați. Adesea deciziile noastre poartă mai multă greutate și pot avea un impact mai mare. Alții depind de noi să gândim corect și sunt afectați de deciziile noastre. Echipa sportivă a vieții devine mai complexă și adesea continuă să crească în complexitate pe măsură ce înaintăm în viață.
Un lucru interesant este că, deși viața este un sport de echipă, partea din joc care se joacă unu-la-unu este relația noastră personală cu Dumnezeu. Când vine vorba de credința noastră și de relația noastră cu Dumnezeu, nu putem pasa mingea la altcineva și să‑l rugăm „să înscrie” în locul nostru.
Când se termină timpul de joc și sună fluierul final, Biblia ne spune că fiecare dintre noi vom sta în mod individual și vom da socoteală Dumnezeului din Ceruri pentru viețile noastre, pentru alegerile noastre și pentru faptele noastre (Romani 14:10-12). În momentul acela vom fi doar noi, fiecare individual, și Dumnezeu. Când vom sta înaintea Domnului la sfârșitul vieții noastre, nu vom sta ca echipă, sau ca parte dintr‑o familie, sau dintr‑o biserică, sau dintr‑o comunitate creștină – fiecare va sta individual.
De aceea, indiferent de tendințele culturilor noastre contemporane, noi, creștinii, suntem chemați să luăm decizii și să acționăm în așa fel încât să‑L onorăm și să‑i facem pe plac lui Dumnezeu. Indiferent de deciziile și de faptele celorlalți, lucrul important este să trăim în conformitate cu credința și perceptele noastre morale, să‑L iubim pe Dumnezeu și pe ceilalți și să ne facem partea ca să‑i ajutăm și pe alții să‑L cunoască pe Dumnezeu și să aibă o legătură cu El.
Chemarea noastră de creștini este să reflectăm iubirea lui Dumnezeu în viețile noastre de zi cu zi pentru familiile noastre, pentru cei dragi nouă, la locul nostru de muncă și în comunitate (Matei 5:14-16). Ca o parte din mărturia noastră, Biblia ne învață să fim modele bune pentru oamenii din rețeaua noastră de influență, astfel încât să fim o binecuvântare în viețile lor (Romani 12:12-18; Filipeni 2:15).
Uneori este greu să facem ceea ce știm că este corect și în conformitate cu convingerile noastre atunci când lucrul respectiv este nepopular sau poate să ne afecteze negativ într‑un fel. Deși lucrul acesta poate fi o provocare uneori, vestea bună este că, atunci când fiecare dintre noi a ales să fie copil al lui Dumnezeu, ne‑am calificat pentru echipa câștigătoare, cu Iisus ca antrenor (Coloseni 1:12)! Chiar și atunci când bâjbâim sau scăpăm mingea, putem întotdeauna să depindem de El să facă ca orice din jocul vieții să lucreze spre bine pentru noi – atât cele bune cât și cele rele, atât victoriile cât și pierderile noastre, chiar și eșecurile și greșelile (Romani 8:28)!
Domnul vede și observă toate deciziile bune pe care le luăm și felul cum ne afectează fiecare, cât și viețile celor din cercul nostru de influență și felul cum încercăm să îmbogățim viețile altora. Dumnezeu vede și faptul că‑L iubim pe El, ne vede credința personală în El, dorința de a‑i face pe plac și de a‑L asculta și convingerea noastră de a vorbi și cu alții despre El și de a le arăta iubire și grijă altruistă.
Strategia câștigătoare de joc este să încercăm să facem alegeri în viață care vor rezista testului timpului – iar cheia pentru deciziile corecte începe cu relația noastră unu-la-unu cu Dumnezeu. Ești doar tu și El pe acel teren, iar deciziile pe care le faci să fii credincios Lui și Cuvântului Său vor fi răsplătite atunci când vei fi binevenit în casa ta eternă din Rai. Atunci vei avea aprobarea lui Dumnezeu – ceea ce este aprobarea supremă pe care o cauți (Matei 25:21).
Trebuie să ne păstrăm în ochii minții linia de final și să alergăm în cursa vieții „uitându‑ne țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Iisus” (Evrei 12:2).
Dacă nu L‑ai primit încă pe Iisus ca antrenor personal în jocul vieții, o poți face chiar acum rugându‑te această simplă rugăciune:
Dragă Iisus, cred că ai murit pentru mine. Îți mulțumesc! Te rog să vii în inima mea, să‑mi ierți păcatele și să‑mi dai viața veșnică. Te rog să mă umpli cu Duhul Tău cel Sfânt. Am nevoie să mă călăuzești și să mă antrenezi în acest joc al vieții ca să iau deciziile corecte și să intru ca un campion în viața următoare. Te rog să mă ajuți să alerg în această cursă cu ochii ațintiți asupra Ta, antrenorul meu renumit și victorios. Amin.