Stă în firea noastră să facem tot felul de presupuneri despre oameni. Și, din păcate, de obicei presupunem ceva negativ.Am văzut cât de ușor este să faci asta și de multe ori mă rog lui Dumnezeu să mă oprească la primul semn de orice fel de critică sau când încep să mă simt superioară față de alții. Toți știm că aceste comportamente sunt greșite din punctul de vedere al Scripturii. Nu reflectă felul în care este Iisus. Chiar dacă unele dintre aceste observații ar fi corecte, s‑ar putea să fie lipsite de dragoste sau superficiale și probabil că nu iau în considerare toți factorii care au motivat persoana să facă sau să reacționeze într‑un anumit fel.
Cred că această slăbiciune umană des întâlnită, de a presupune negativul sau de a trage concluzii negative, indică cât de important este să ne străduim, activ și continuu, să gândim precum Hristos. Este nevoie de efort conștinent ca să evităm să urmăm din inerție aceste tendințe negative. Noi credem că știm cum este situația și că o putem evalua în mod corect, când în realitate vedem doar o parte din imaginea de ansamblu.
Putem știi ce este în mintea sau în inima altui om? Putem privi în sufletul lui și să aflăm detaliile personale din viața lui? Bineînțeles că nu.
Când nu cunoaștem motivele persoanei dar nu suntem de acord cu faptele sau punctul lui de vedere, sau ne deranjează în vreun fel sau altul, este foarte ușor să tragem concluzia că motivele ar trebui să fie mai degrabă greșite decât corecte. Însă dacă privim către Iisus și îl lăsăm să ne călăuzească gândurile, El ne poate ajuta să vedem lucrurile așa cum le vede El.
Știm cât este de greșit să‑i criticăm pe alții. Știm că nu este pe placul lui Dumnezeu și este contrar Cuvântului Său. Totuși, după cum spune apostolul Pavel: „Căci nu știu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc”.1
Este un proces continuu să ne depășim firea umană păcătoasă. Ne influențează și lumea aceasta și trebuie să ne aducem atitudinile în concordanță cu învățătura lui Iisus. Asta înseamnă să „răsturnăm izvodirile minții și orice înălțime care se ridică împotriva cunoștinței lui Dumnezeu; și orice gând îl facem rob ascultării de Hristos”.2
Ne amintim cu toții de momentele când cuvintele noastre au fost judecate greșit sau nedrept de alții, sau când faptele noastre au fost interpretate greșit iar eforturile noastre sincere au fost respinse cu suspiciune și idei preconcepute. Ne‑a durut. Poate fi foarte descurajator. Sau poate ne amintim de ceva ce am făcut sau am spus care a fost cam stânjenitor sau o încercare stângace de a ne face înțeleși, iubiți sau observați, însă alții ne‑au judecat, crezând că încercăm intenționat să‑i rănim. Știm cum se simte asta, de aceea poate ar trebui să ne uităm la alții și să ne gândim că poate și ei simt la fel, așa că avem ocazia să‑i ajutăm, să le alinăm durerea.
Fie că cel pe care‑l criticăm are dreptate sau nu, noi greșim când lăsăm gândurile critice să ne influențeze. Știu că eu sunt vinovată că judec repede oamenii și de cele mai multe ori acele concluzii se dovedesc greșite.
Așa că am început să încerc să schimb acest obicei negativ într‑unul pozitiv cerându‑i lui Dumnuezeu să‑mi arate cum înțelege El situația. Mi‑a reamintit să joc Jocul Compasiunii, în care să mă gândesc la anumite scenarii sau motive pentru care ceva ce pare negativ pentru mine poate fi strigătul de ajutor al celuilalt. Poate că, cu călăuzirea lui Dumnezeu, voi putea să‑l ajut. Acest ajutor poate fi în mare parte prin rugăciune, dar nu înseamnă că este mai puțin puternic.
Biblia ne spune să ne gândim la partea pozitivă, la ceea ce este frumos, bun, iubitor, ce arată compasiune și milă, decât să presupunem ce este mai rău.3 Cu cât exersez mai mult să‑L las pe Dumnezeu să‑mi călăuzească gândurile către bine, îmi cultiv obiceiul să reacționez în felul acesta.
O altă cale prin care poți să‑ți dezvolți obiceiul de a privi partea pozitivă este să faci ce a spus un înțelept: „Înveți cel mai bine ceva când înveți pe altcineva”. Noi, părinții și bunicii, când suntem cu copiii și nepoții noștri, putem folosi situațiile pe care le‑am trăit ca punct de plecare pentru a‑i învăța. Dacă îi învățăm pe copii să joace Jocul Compasiunii îi ajutăm să dezvolte o inimă blândă față de alții și de asemenea să fie smeriți și înțelegători. Îi învățăm și despre rugăciune și cum s‑o folosească să facă ceva bun în viața altora. Îi poate ajuta să învețe cum să‑i trateze pe alții așa cum ar vrea să fie tratați ei și cum să‑și privească propriile dificultăți și eșecuri într‑un mod pozitiv.
Jocul Compasiunii este un joc pe care la început îl vei juca, probabil, singur, însă binecuvântările și beneficiile lui vor crește și mai mult dacă împărtășești cu alții din ce ai învățat.