Cu ceva timp în urmă mama mea a cercetat puţin istoria şi originile familiei noastre, după care ne-a transmis nouă, mie şi fraţilor mei, cele descoperite. A găsit o imagine cu blazonul familiei care includea mottoul: „Fidelissimus semper” – tradus din latină: „Întotdeauna credincios”.
Îmi place cum sună. Mă întreb care este originea acestui motto şi ce poveste l-a inspirat. Cuvântul lui Dumnezeu are multe lucruri bune de spus despre credincioşie. Spre exemplu: „Un om credincios este năpădit de binecuvântări” 1.
Ar fi frumos ca oamenii să gândească despre tine că eşti „întotdeauna credincios” şi bineînţeles să fii „năpădit de binecuvântări”, dar din păcate când situaţia se înrăutăţeşte, când apar necazurile şi îndoielile sau când rezultatele nu se materializează pe cât de repede ne-am dori, este mai uşor să fii nestatornic decât credincios (fidel). Nu este aşa de uşor cum ne-am dori să avem o dragoste şi o loialitate pe care se poate conta. După cum a observat regele Solomon: „Mulţi oameni îşi trâmbiţează bunătatea; dar cine poate găsi un om credincios?” 2.
Din fericire, totuşi, deşi cu toţii vom avea momentele noastre de slăbiciune, putem întotdeauna să contăm pe Dumnezeu. Psalmul 100:5 spune: „Căci Domnul este bun; bunătatea Lui ţine în veci şi credincioşia Lui din neam în neam”, în vreme ce Deuteronom 32:4 ne dă o minunată descriere a statorniciei lui Dumnezeu: „El este Stânca; lucrările Lui sunt desăvârşite, Căci toate căile Lui sunt drepte; El este un Dumnezeu credincios şi fără nedreptate, El este drept şi curat”.
Chiar dacă uneori noi greşim şi ne pierdem credinţa în El sau în alţii sau în noi înşine, El nu renunţă niciodată şi nu îşi schimbă promisiunile făcute. „Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde” 3.
El este cu adevărat „întotdeauna credincios”.