În decursul vieților noastre ne confruntăm cu situații și ocazii care au potențialul de a deschide uși noi pentru viitorul nostru. Uneori este foarte clar că Dumnezeu deschide o ușă; alteori avem doar un presentiment în inima noastră. Acesta este de obicei însoțit de un sentiment de entuziasm și de anticipare pozitivă care ne cheamă să ne avântăm pe teritorii necunoscute.
După ce ne‑am pregătit și am evaluat un plan suntem în postura de a lua o decizie și de a trece la acțiune. Totul este stabilit, suntem gata să începem. Dar apoi ce se întâmplă? De ce uneori amânăm să luăm acea decizie sau evităm să facem primul pas atât de necesar?
De obicei vinovatul este frica, care poate fi chiar paralizantă. Frica apare și în viața mea în mai multe feluri. Recunosc că există momente când îmi este frică de eșec sau să nu fac vreo greșeală sau dacă ceva va costa din punct de vedere al muncii grele și al sacrificiului.
Acestea nu sunt singurele tipuri de frică care ne împiedică. Uneori a face următorul pas implică să cerem sfatul, ajutorul financiar, sau permisiunea cuiva. În astfel de situații iese la iveală teama de a nu fi respinși. Chiar dacă nu ne facem timp să ne analizăm și să ne identificăm emoțiile și să punem în cuvinte aceste temeri, ele există și ne trag în urmă. Deci ce putem face în această privință?
Cuvântul lui Dumnezeu spune: „În dragoste nu este frică; ci dragostea desăvârșită izgonește frica; pentru că frica are cu ea pedeapsa; și cine se teme n‑a ajuns desăvârșit în dragoste”. 1
Dacă avem încredere în bunătate lui Dumnezeu și dacă credem că El dorește să ne binecuvânteze, atunci aceasta ne ajută să ne depășim frica. Însă această victorie asupra fricii nu poate fi doar în gândurile noastre; nu este doar o chestiune filozofică sau spirituală. Adesea Dumnezeu se așteaptă de la noi să ne înfruntăm temerile, să trecem la acțiune și să ne mișcăm în direcția cea bună. Trebuie să ne contolăm temerile și să le depășim ca să fim liberi să ne urmăm viețile și să trăim din plin experiențele pe care Dumnezeu le dorește pentru noi.
Să spunem, spre exemplu, că ai scris o carte și cauți pe cineva să ți‑o promoveze. Între timp hotărăști să ți‑o distribui personal în librării. Așa că iei câteva bucăți și mergi să îți susții ideea managerilor de magazine și celor care au autoritatea să poată să te ajute. Dar nu este așa de ușor pe cât credeai să le ceri să‑ți promoveze cartea. De fapt este așa de greu că nu primești nici o comandă și te gândești să renunți. Apoi amâni. Mergi către librării dar te întorci din drum spunându‑ți că Nu este momentul potrivit; azi sunt prea ocupați. În cele din urmă ajungi să scoți cărțile din portbagajul mașinii gândind că poate sfârșitul anului școlar (sau al concediului sau al vacanței sau orice altceva) va fi un moment mai potrivit.
Acelaș scenariu de amânare, care duce la inactivitate, poate apărea în nenumărate alte situații sau circumstanțe. Alte exemple ar putea fi să ceri o mărire de salariu, să cauți o bursă de studii, să inviți pe cineva la o întâlnire amoroasă, să duci o relație la nivelul următor, să ți se dea mai multă responsabilitate la muncă, etc.
Dacă avem un vis, a dori nu ne va ajuta să îl împlinim. Când ne spunem că mâine este mai bine din oricare motive este de obicei doar o scuză. Ne este teamă și în loc să recunoaștem și să facem pași către împlinirea visului, ne convingem să renunțăm iar apoi căutăm scuze pentru lipsa noastră de acțiune.
Trebuie să facem primul pas. Adesea, cu cât așteptăm mai mult devenim tot mai neliniștiți. Ne obișnuim cu lucrurile așa cum sunt iar schimbarea devine tot mai grea și mai înfricoșătoare și mai neplăcută.
Progresul și dezvoltarea necesită un oarecare disconfort. După cum spunea instructorul meu de schi: „Dacă vrei să ajungi bun la schi trebuie să ajungi să te simți confortabil cu inconfortabilul”.
Un lucru important dacă vrei să îți depășești zona de confort este să începi înainte să te simți pregătit să începi. Dacă aștepți până simți că ești „pregătit” … ei bine, știu la ce duce asta – amânare, distragerea atenției, perfecționism și, din păcate, inactivitate totală. Realistic vorbind, nu te vei simți niciodată pregătit. Dar dacă îți poți face curaj să începi, chiar dacă nu te simți pregătit, vei ajunge departe.
Cu cât ne avântăm mai devreme și îndurăm acei primi pași teribil de inconfortabili, cu atât mai repede trecem de partea înfricoșătoare și începem să avem mai mult succes. Este un ciclu previzibil: decide ce vrei să faci, fii încrezător în binecuvântarea lui Dumnezeu pentru lucrul acela, fă‑ți un plan, angajează‑te să îl urmezi, începe, apoi continuă și continuă iar cu timpul vei fi mai bun și mai bun!
Când trebuie să faci ceva ce îți este greu întreabă‑te: Ce mi se poate întâmpla mai rău? Când răspunzi la această întrebare și ești hotărât să faci față chiar și celui mai rău scenariu, aceasta te eliberează de tensiune și te ajută să îți confrunți temerile.
De asemenea, dacă te pornești într‑un proiect nou sau ceva ce te neliniștește și te înspăimântă, te ajută dacă îți permiți să fii și neîndemânatic, să te împiedici și să nu fii perfect. Înțelege și acceptă că nu vei fi bun de la început. De fapt, s‑ar putea să dai greș la început, dar este în regulă.
Nu este nimic greșit în a fi neîndemânatic în timp ce înveți ceva nou, așa că dă‑i-nainte cu oricare ar fi provocarea ta spunându‑ți Este perfect normal să nu fiu încă foarte bun. Voi ajunge să fiu mai bun. Acum parcurg pașii spre perfecționare.
Când îți diminuezi așteptările pentru un succes imediat îți este de fapt mai ușor să faci primul pas într‑o provocare nouă. Cu această atitudine „începuturile” care ne sperie pot deveni porți către un progres uimitor.
Iată o poveste la care ne putem raporta cu toții, așa cum a fost spusă de Rory Vaden:
Am auzit odată o poveste depre o femeie blocată la etajul 80 într‑o clădire în flăcări. Era îngrozită de înălțimi și de spațiile închise și când s‑a pornit alarma de incendiu a refuzat să‑și urmeze colegii pe casa scării ca să se evacueze în siguranță.
Când pompierii au verificat clădirea au găsit‑o ascunsă sub biroul ei, așteptând să moară. Țipa „Sunt speriată, sunt speriată!” când pompierii insistau să meargă pe scări, până când un pompier i‑a spus: „Este în regulă, doar mergi așa speriată.” I‑a tot repetat asta până au coborât cele 80 de etaje, până a adus‑o jos în siguranță.
Cu toții facem față în carierele noastre la astfel de momente – când știm că ceva trebuie făcut dar teama ne reține. Ca să reușim trebuie să ne facem obiceiul de a acționa în ciuda temerilor noastre. Este în regulă să fii speriat – acționează în timp ce ești speriat. Este în regulă să fii nesigur – acționează și dacă ești nesigur. Este în regulă să te simți inconfortabil – acționează și dacă ești inconfortabil. Doar fă ceva. 2
Aș spune că acel prim pas descurajator este partea cea mai grea. Următorul mare test vine cu persistența. Când nu ești bun la ceva te confrunți cu multe „eșecuri” aparente. Dar dacă faci lucrul acela din nou și din nou și înveți din reacțiile pe care le primești, curând vei ajunge să fi bun iar apoi foarte bun.
Putem fi foarte stingheriți și speriați la început de o provocare nouă. Dar dacă ne lansăm în mod intenționat și facem ceea ce ne sperie, ne devine din ce în ce mai ușor și ajungem să ne descurcăm mai bine. În final nu ne va mai fi frică. Așa ne învingem temerile!