După o recentă evaluare la muncă am fost surprinsă să aflu că colegii mei de muncă nu consideră că sunt prea încurajatoare. M‑a lovit puternic, deoarece consideram încurajarea ca fiind unul din punctele mele forte, așa că am început să mă gândesc adânc la ceea ce este încurajarea cu adevărat. Mi‑am dat seama că eram bună să‑i „încurajez” pe oameni să facă lucrurile în felul meu, sau să vadă lucrurile din punctul meu de vedere, dar nu‑i prea lăudam pentru lucrurile care nu aveau legătură cu mine.
Am învățat că este ușor să confunzi încurajarea cu manipularea. Chiar și fără intenții rele, probabil că am lăsat uneori impresia că oamenii trebuie să facă ceva ca să mă impresioneze, spre deosebire de situația în care ar fi apreciați pentru ceea ce sunt ei în momentul respectiv, fără alte îmbunătățiri.
Odată ce am observat lucrul acesta la mine pe plan profesional i‑am observat efectăpul peste tot și cel mai mult ca părinte. De câte ori n‑au auzit copiii de la mine ceva de genul: „Te descurci mai bine!” sau „Știu că o poți face!”
Aceste comentarii, deși nu sunt demoralizatoare, sunt foarte diferite de: „Este impresionant cum ai muncit din greu azi!” sau „Îmi place entuziasmul pe care l‑ai adus la masă!” Aceste afirmații nu au un calificativ în ele și nu implică că‑i plac fiindcă „se descurcă mai bine”.
Aș vrea în încheiere să spun că am ajuns un Dale Carnegie modern, cunoscut de toți din jurul meu pentru incredibilele mele încurajări, însă adevărul este că mai am mult până acolo. Nu este ușor să renunț la așteptările mele, fie că sunt pentru familia mea, colegii mei sau oricine altcineva. Uneori îmi este greu să recunosc că am așteptări, sau mă îngrijorez că dacă nu arăt că am așteptări, ei nu se vor mai strădui la fel de mult.
Însă săptămâna trecută, când încheiam sesiunea de muncă pe calculator cu o colegă i‑am scris: „Apreciez entuziasmul tău, mă inspiră să fac și eu tot ce pot!” Iar ea mi‑a răspuns cu o mulțime de emoji fericite.
Apoi le‑am trimis mesaje copiilor mei cu ceva ce mi‑a plăcut la fiecare dintre ei în ziua aceea. I‑am trimis un mesaj și soțului. Au fost puțin surprinși, dar sper să se obișnuiască cu asta!