Una din amintirile mele de neuitat din copilărie are de‑a face cu un băieţel în cârje care era cam de vârsta mea. La fiecare pas cu piciorul drept, piciorul stâng îl urma balansându‑se fără vlagă la câţiva centimetri de la sol. Purta pantofi din piele maro dar care nu arătau la fel fiindcă stângul era evident mai mic decât dreptul. „Polio” mi‑a şoptit mama la ureche când băiatul era suficient de departe ca să nu ne audă. „Piciorul lui stâng nu a mai crescut”. „Dar are să‑i mai crească vreodată?” am întrebat‑o eu. „Nu”, a spus ea, „boala are repercusiuni permanente”. Mă gândeam atunci oare cum se simţea acel băiat ştiind că trupul lui nu va fi niciodată aşa cum trebuie.
Majoritate dintre noi îi putem mulţumi lui Dumnezeu că avem două picioare sănătoase. Pe lângă acestea El ne‑a mai dat şi alte două „picioare” care sunt chiar mai importante pentru starea noastă generală de bine – acestea sunt „cine suntem” şi „ce facem”, caracterul nostru şi chemarea noastră în viaţă. Atâta timp cât acestea două se dezvoltă cum trebuie viaţa noastră are simetrie şi echilibru. Dar dacă ne concentrăm asupra uneia şi o neglijăm pe cealaltă atunci pierdem acest echilibru. Şi, după cum se întâmplă de obicei, dacă este neglijat „cine suntem” atunci nu mai progresăm afectiv şi spiritual aşa cum ar trebui.
Din fericire, spre deosebire de handicapul fizic cauzat de boala polio şi de alte boli care deformează trupul, putem întotdeauna, cu străduinţă, să ne aducem vieţile în echilibru, iar Dumnezeu este întotdeauna bucuros să muncească alături de noi pentru aceasta. El, de fapt, îşi doreşte mai presus de orice să ne ajute ca să ne atingem potenţialul maxim şi să devenim aşa cum ştie El că putem fi. Tu eşti important pentru Dumnezeu şi la fel de important este pentru El să fii fericit şi împlinit.