În cinstea unui fluture

Andja s-a născut în 1962 în fosta republică iugoslavă Bosnia-Herţegovina. Când a izbucnit războiul din anii ’90 familia lui Andja s-a refugiat în Vojnic, un mic orăşel din Croaţia. Atrocităţile curăţirii etnice l-au afectat atât de mult mental pe soţul ei încât a trebuit să fie spitalizat permanent iar ea a rămas să se chinuiască să-şi crească singură cei trei copii şi să se lupte în acelaşi timp cu diabetul şi cu psoriazisul. A supravieţuit muncind pământul de pe lângă colibă şi din ajutorul organizaţiilor umanitare. Aceasta era situaţia ei când am întâlnit-o noi pentru prima oară în mai 2000.

Ne-am împrietenit şi am continuat să o vizităm ani la rând. În ciuda dificultăţilor Andja ne-a primit mereu cu zâmbetul pe buze. Entuziasmul ei pentru viaţă era atât de contagios încât am început să aducem la ea acasă şi alţi oameni ce sufereau de depresie, ca o formă de terapie. Imediat ce o întâlneau aceştia se simţeau mult mai bine!

Cu timpul Andja s-a hotărât să ne ajute şi ea cu ceva, la schimb, şi deşi noi eram cei care îi aduceam ajutoare şi ea, la rândul ei, ne făcea o pungă cu dovlecei, cartofi şi alte legume din grădina ei pentru „a dărui înapoi comunităţii”.

În 2005 a primit de la stat o casă şi o nouă parcelă de grădină şi deşi casa era neterminată a însemnat un pas mare pentru ei faţă de coliba în care trăiseră atâţia ani. Andja era entuziasmată pentru ceea ce părea începutul unei vieţi mai bune, însă boala ei a avansat şi a ajuns să-şi piardă vederea într-un ochi. În anul următor şi-a pierdut vederea şi în celălalt ochi.

Între 2005 şi 2012 Andja a umblat prin multe spitale. Şansele ei de supravieţuire erau reduse, însă bucuria şi interesul ei pentru viaţă au câştigat bătălia şi deşi în cele din urmă şi-a pierdut ambele picioare, ni se alătura cu bucurie în cântece şi discuţii. După cum a exprimat un băiat de 17 ani: „Ea putea să-şi vadă paharul pe jumătate plin chiar dacă era practic gol!”

Cu câteva luni în urmă Andja a trecut în somn la cele sfinte, „precum un fluture” după cum ni s-a spus. M-a impresionat cât de mulţi oameni au venit la înmormântarea ei. Ea nu fusese decât o simplă femeie refugiată care a locuit pentru câţiva ani în oraş însă a atins vieţile multora.

Toţi cei care au avut privilegiul de a o întâlni pe Andja au plâns la comemorarea ei, dar au şi zâmbit în acelaşi timp deoarece Andja a devenit acum o legendă.