O prietenă de-a mea a trecut recent printr-o experiență traumatizantă. Pe când era la lucru, un câine i-a mușcat o parte din deget. După săptămâni de durere, operații, pansamente, medicamente și anestezie povestea încă nu se încheiase. Degetul îi este în „stare de șoc” – orice atingere îi provoacă dureri noi. Părea aproape paralizat.
Într-o zi, după două luni de la accident, am însoțit-o la fizioterapie pentru tratamentul săptămânal. Pe atunci degetul ajunsese să se „împietrească” din cauza traumei și cred că urma să necesite multe alte săptămâni de exerciții delicate de mișcare și de mobilitate până să își revină la normal.
Așteptând-o acolo i-am privit și pe ceilalți pacienți din sala de terapie făcând întinderi, ridicând greutăți, făcând exerciții fizice. Aveau vârste diferite și diferite probleme fizice, de aceea fizioterapeuții îi ghidau în funcție de programul personal al fiecăruia.
Toți suntem loviți la un moment dat în viață – fie fizic, fie mintal, sufletește… sau toate trei. Când trecem printr-o situație de criză, credința noastră este încercată și putem intra în „stare de șoc”, iar mișcarea, mai ales mișcarea progresivă, pare imposibilă.
Sala de terapie îmi amintește de cât de fragili suntem. Depindem de profesioniști să ne ajute și să ne ghideze. Avem încredere în ei că știu ce fac, știu ce au nevoie trupurile noastre și ne lăsăm pe mâna lor în procesul de vindecare.
În același fel dorim să ne întărim și credința în Dumnezeu, să ne vindecăm rănile și să ne alinăm sufletul, dacă doar ne bazăm pe El. „Când strigă cei fără prihană, Domnul aude şi-i scapă din toate necazurile lor. Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă şi mântuieşte pe cei cu duhul zdrobit. De multe ori vine nenorocirea peste cel fără prihană, dar Domnul îl scapă întotdeauna din ea”. 1 Iar El a promis: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită”. 2
Nu putem preveni lucrurile care ne scutură credința. Așa e viața. Dar nu avem de ce să ne temem. Atâta timp cât revenim în sala de terapie, la brațele primitoare a lui Dumnezeu și la puterea Cuvântului Său, vom găsi alinarea de care avem nevoie și puterea de a ne vindeca și de a ne putea mișca din nou.
Dragă Iisus,
Uneori simt că sunt înfrânt, poate chiar spulberat, năucit de evenimentele și de provocările vieții. Mă bucur că ai venit în lume ca să ne salvezi. 3 Te primesc ca Fiu al lui Dumnezeu, Mântuitorul meu, și te rog să mă faci bine la loc.