Hrana este una dintre nevoile de bază ale oamenilor, de aceea este de înțeles că hrana apare timpuriu în relatarea relațiilor noastre cu Dumnezeu. În Geneza, plantele și copacii fuseseră dăruiți oamenilor pentru hrană: „V-am dat orice iarbă care face sămânţă… şi orice pom care are în el rod cu sămânţă: aceasta să fie hrana voastră”. 1

GĂTITUL

De la masterchef până la casnica care gătește pentru familia ei și studentul care își încălzește pachetul de tăiței instant pentru prânz, pregătitul hranei face parte din rutina noastră zilnică. În cultura biblică gătitul era o treabă de femeie, cu excepția mâncării folosite în ceremoniile religioase.

Sara a pregătit o mâncare pentru îngerii care l-au vizitat pe soțul ei, Avraam, 2 iar Marta fusese ocupată cu pregătirea mâncării pentru Iisus în timp ce sora ei, Maria, stătea cu Iisus și Îl asculta. 3

Odată, Iisus Însuși a gătit:„Când s-au coborât [ucenicii] pe ţărm, au văzut acolo jăratic de cărbuni, peşte pus deasupra şi pâine. “Veniţi de prânziţi”, le-a zis Iisus…. Iisus S-a apropiat, a luat pâinea şi le-a dat; tot aşa a făcut şi cu peştele”. 4

Uneori se menționează anumite ingrediente sau condimente: „Poţi mânca ce-i fără gust şi fără sare? Are vreun gust albuşul unui ou?”. 5

Există ocazional chiar și câte o rețetă:„ Îngrămădeşte multe lemne, aprinde focul, fierbe bine carnea, fă fiertura groasă, ca să se ardă şi ciolanele”. 6

PETRECERILE

Nimic nu se compară cu o cină delicioasă împreună cu prietenii. Meniul festinului de trei zile pentru sărbătorirea urcării pe tron a Regelui David conținea pâine și smochine, stafide, ulei, vin, vite și oi. 7

Membrilor bisericii timpurii le făcea plăcere să petreacă timp împreună și să mănânce împreună: „Toţi împreună… frângeau pâinea acasă şi luau hrana cu bucurie şi curăţie de inimă”. 8

Dacă sărim la punctul culminant al Bibliei găsim un alt banchet la care sunt invitați toți credincioșii: „Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului!”. 9

ÎMPĂRȚIREA

Iisus s-a arătat interesat de toate nevoile celor din jurul Lui. Când ucenicii au vrut să trimită o mulțime de oameni să-și caute de mâncare, El a insistat: „N-au nevoie să plece, daţi-le voi să mănânce”. 10

Iisus a mâncat cu ucenicii Săi atât înainte de moartea Sa cât și după învierea Sa. 11

Face parte din responsabilitatea noastră să ne împărțim hrana cu alții: „Domnul… iubeşte pe străin şi-i dă hrană şi îmbrăcăminte. Să iubiţi pe străin”. 12

Iisus ne-a spus că dacă dăruim celor flămânzi atunci Îi dăruim Lui: „Căci am fost flămând şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete şi Mi-aţi dat de băut… ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut” 13

MAI DULCE CA MIEREA

Însăși Cuvântul lui Dumnezeu este asemuit cu o hrană sufletească: „Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decât mierea în gura mea!”. 14

Iisus cita din Vechiul Testament când a spus: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu”. 15

Profetului Ieremia a îndrăgit hrana spirituală: „Când am primit cuvintele Tale, le-am înghiţit; cuvintele Tale au fost bucuria şi veselia inimii mele”. 16

DARUL LUI DUMNEZEU

„Viaţa este mai mult decât hrana” 17 însă Dumnezeu știe că avem nevoie de hrană: „Ochii tuturor nădăjduiesc în Tine şi Tu le dai hrana la vreme”. 18

Chiar și plăcerea de a mânca este unul din darurile lui Dumnezeu pentru noi: „Dar şi faptul că un om mănâncă şi bea şi duce un trai bun în mijlocul întregii lui munci este un dar de la Dumnezeu”. 19

Indiferent cine suntem sau unde locuim, hrana este ceva important pentru fiecare dintre noi. O cultivăm sau o cumpărăm, o preparăm și o mâncăm. Și chiar dacă nu relaționăm atât de bine cu istoria trecutului, cu eroii, miracolele și evenimentele nepământești din Biblie, când vine vorba de mâncare, cu toții putem înțelege. Este la nivelul și la înțelegerea noastră, tot așa cum dorește și Dumnezeu să fie în viețile noastre. El se preocupă să ne satisfacă foamea, atât literal cât și spiritual. 20 Iată un gând bun de digerat.

* * *

Oamenii caută încoace și încolo noi surse de confort și inspirație, însă adevărurile trainice se găsesc în Cuvântul lui Dumnezeu. – Regina Elisabeta, Regina Mamă (1900-2002)

Depozitele Cuvântului lui Dumnezeu nu au fost concepute pentru o simplă examinare, sau pentru un studiu preliminar, ci pentru hrănirea noastră. – Vance Havner (1901-1986)

Biblia se autodenumește hrană. Valoarea hranei nu constă în discuțiile pe care le stârnește ci în calitățile nutritive pe care le aduce. – William Houghton (1887-1947)


  1. Geneza 1:29
  2. Vezi Geneza 18:6-8.
  3. Vezi Luca 10:40.
  4. Ioan 21:9,12-13
  5. Iov 6:6
  6. Ezechiel 24:10
  7. Vezi 1 Cronici 12:38-40.
  8. Fapte 2:46
  9. Apocalipsa 19:9
  10. Vezi Matei 14:15-16
  11. Vezi Marcu 14:12-25 și Luca 24:28-31.
  12. Deuteronom 10:17-19
  13. Matei 25:35,40
  14. Psalmul 119:103
  15. Matei 4:4
  16. Ieremia 15:16
  17. Luca 12:23
  18. Psalmul 145:15
  19. Ecleziastul 3:13
  20. Vezi Matei 5:6.