Povestea noastră are loc în Israel, în jurul anului 850 î.Hr.1 Erau vremuri triste şi grele pentru un popor care suferea sub conducerea celui mai rău împărat pe care l‑a avut vreodată. Ahab a adoptat religia păgână a soției lui, Izabela, închinarea la Baal, și sub conducerea lor profeţii adevăratului Dumnezeu au fost ucişi în mod sistematic.
Dumnezeu l‑a trimis pe profetul Său, pe Ilie, la împăratul Ahab cu un mesaj ameninţător: „Viu este Domnul, Dumnezeul lui Israel, al cărui slujitor sunt, că în anii aceştia nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât după cuvântul meu.”
După ce a dat acest mesaj de avertizare, Ilie a fugit în pustiu. Dumnezeu l‑a călăuzit spre un canion izolat, pe unde trecea un pârâiaş din care putea bea apă și a poruncit corbilor să-i aducă în fiecare zi bucăţi de pâine şi de carne.
Şi, precum a profeţit Ilie, nu a căzut nici un strop de ploaie. Pe măsură ce lunile călduroase treceau încet, soarele dogoritor îşi punea amprenta pe pământul încins al Israelului. Recolta a fost compromisă, sursele de apă au secat şi era o foamete mare în ţară. În cele din urmă chiar şi sursa de apă a lui Ilie, pârâul Cherit, a secat. Însă Dumnezeu i‑a rămas fidel, încât exact în ziua în care pârâul a secat complet, i‑a spus lui Ilie: „Scoală‑te, du‑te la Sarepta care ţine de Sidon, şi rămâi acolo. Iată că am poruncit acolo unei femei văduve să te hrănească.”
Sarepta era la mai bine de 160 de kilometri înspre nord depărtare de pârâul Cherit, iar Ilie a trebuit să străbată acea cale periculoasă pe jos. După câteva zile în care s‑a luptat cu deşertul, dealurile stâncoase şi cărările de munte, în final, Ilie a ajuns la Sarepta, un oraş de coastă al Libanului de astăzi. Obosit, transpirat şi murdar, apropiindu‑se de poarta cetăţii, Ilie a observat o femeie adunând vreascuri. „Apă!” a strigat el către ea. „Du‑te şi adu‑mi, te rog, puţină apă într‑un vas, ca să beau!”
Făcându‑i‑se milă de străinul obosit, femeia se ridică să‑i aducă puţină apă. Atunci el o strigă din nou: „Adu‑mi, te rog, şi o bucată de pâine în mâna ta.”
Întorcându‑se către el, femeia răspunse: „Viu este Domnul, Dumnezeul tău, că n‑am nimic copt, n‑am decât un pumn de făină într‑o oală şi puţin untdelemn într‑un ulcior. Şi iată, strâng două bucăţi de lemne, apoi mă voi întoarce şi voi pregăti ce am pentru mine şi pentru fiul meu: vom mânca şi apoi vom muri.”
Ilie şi‑a dat seama că aceasta era văduva sărmană despre care promisese Dumnezeu că îl va hrăni şi că va avea grijă de el, aşa că îi răspunse cu îndrăzneală: „Nu te teme, întoarce‑te şi fă cum ai zis. Numai, pregăteşte‑mi întâi mie cu untdelemnul şi făina aceea o mică turtă, şi adu‑mi‑o; pe urmă să faci şi pentru tine şi pentru fiul tău.” Apoi profeţi: „Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: ‚Făina din oală nu va scădea şi untdelemnul din ulcior nu se va împuţina, până în ziua când va da Domnul ploaie pe faţa pământului.’ ”
Cât de uimită a fost probabil acea femeie la o astfel de proclamare extraordinară! Probabil că s‑a gândit în mintea ei: I‑am spus cât sunt de săracă şi că strâng vreascuri să gătesc ultima turtă pentru mine şi pentru fiul meu, după care vom muri de foame – cu toate astea el îmi cere să‑i fac mai întâi lui o bucată!
Însă vorbirea lui Ilie, cu autoritate în numele lui Dumnezeu, a convins‑o că el este un om al lui Dumnezeu, un profet, aşa că l‑a crezut. S‑a dus în grabă acasă şi a strâns ultimele fărâme de făină de pe fundul vasului de pământ în care le ţinea. Apoi a luat ulciorul cu ulei, l‑a întors cu fundul în sus şi a scurs din el ultimele picături de ulei. Când turta fu gata o duse lui Ilie.
Imaginează-ţi această femeie umilă strângând lucrurile și când pune la loc ulciorul pentru ulei, îl simte mai greu decât cu câteva minute în urmă. Înclinându-l numai puţin, nu-şi veni a crede ochilor – din ulcior curge ulei proaspăt. Ulciorul era plin!
Punând jos ulciorul, se duse în grabă la vasul în care ţinea făina şi exclamă surprinsă când îi ridică capacul. În locul vasului gol şi prăfuit, aşa cum îl ştia cu câteva minute în urmă, îl găsi plin ochi cu făină proaspătă. S‑a întâmplat un miracol! Femeia a fost nespus de recunoscătoare lui Dumnezeu pentru că şi‑a manifestat într‑un mod atât de minunat binecuvântarea Sa. Şi, precum a profeţit Ilie, făina din vas nu s‑a terminat, iar ulciorul cu ulei nu s‑a golit pe toată perioada foametei. Ea a dat ce a putut, iar Dumnezeu a răsplătit‑o peste aşteptări!
Acesta este modul în care lucrează Dumnezeu: nu te va lăsa niciodată să‑L întreci! El îţi va da întotdeauna cu mult mai mult decât i‑ai dat tu. Cu cât îi dai mai mult, cu atât mai mult îţi va da şi El înapoi. Mulţi oameni gândesc: Când voi avea mai mult decât am nevoie, când voi fi bogat, atunci, poate, voi începe să dau şi la alţii, îi voi ajuta pe săraci şi voi susţine munca pentru Dumnezeu. Însă Dumnezeu spune: „Începe să dai din ceea ce ai astăzi şi atunci Eu îţi voi da mai mult”.
- Repovestire după 1 Regi 17 ↑