Ori de câte ori intru pe Facebook sau pe o pagină de știri – sau când mă deconectez și mă uit la toate știrile ce apar pe ecran – se pare că se întâmplă tot timpul ceva urât și oscilez între sentimentul de supărare și disperare.
Când mă uit printre comentariile celorlalți văd chestii de genul: „Ce trist!” sau „Urăsc când se întâmplă chestiile astea!” Deși sunt de acord cu aceste afirmații, totuși simt că sunt inutile. La ce folosește să spunem că nu ne plac catastrofele oamenilor a căror vieți au fost răvășite de ele?
Dar ce pot face eu? Să împachetez un set mare de prim ajutor și să merg într‑o zonă afectată de război? Să‑mi deschid ușile casei și să primesc familii fără adăpost? Să postez pe YouTube un video în care să expun efectele negative ale agresiunii? Cum pot face și eu ceva util?
Cred că este o întrebare universală, pe care oamenii și‑au pus‑o de secole: Ce trebuie să facem noi în legătură cu lucrurile oribile ce se întâmplă în lume?
Unii se prefac că nu știu și nu le pasă. Ei nu urmăresc știrile; se izolează de probleme și își fredonează mereu în cap cântecul „Totul este minunat”.
Alții consideră că lumea este care-pe-care și că este în regulă să calci pe alții, fiindcă dacă nu o faci tu atunci vor călca ei pe tine.
Iar alții consideră, în disperare, că totul este o pierdere de vreme. Viața asta este de mizerie. De ce să încerci să ajuți pe cineva? Oricum, nu contează.
M‑am tot gândit la treburile astea în ultima vreme, fiindcă sunt gânduri care mă frământă. Nu doresc să trăiesc cu frică, în ignoranță și cu disperare în legătură cu lumea și soarta ei.
Deci, în căutările mele, m‑am uitat și la viața lui Iisus. În vechea Palestină în care trăise El au existat destule probleme, multe dintre ele asemănătoare cu ce avem noi azi – sărăcie, boală, suferință, opresiune, cruzime și indiferență.
Iisus a răspuns prin a‑i ajuta pe cei din jurul Lui, zilnic. I‑a vindecat, i‑a încurajat, i‑a binecuvântat și i‑a reabilitat. În schimb acești oameni binecuvântați și vindecați și‑au continuat viețile împărtășind și cu alții bucuria, veștile bune și binecuvântarea. Iar cei pe care ei i‑au binecuvântat și încurajat au făcut, probabil, la rândul lor, același lucru pentru alții. Iar acest efect de reacție în lanț al vieții lui Iisus se continuă și azi.
Chiar dacă nu poți schimba totul, cel puțin fă ceva. Fii bun. Fii o lumină. Fii un punctuleț luminos în lumea întunecată. Continuă să îți pese.
Privește fiecare om cu care interacționezi zilnic ca pe o ocazie de a împărtăși ceva frumos. Vorbește cu casierița, zâmbește celorlalți părinți care au venit după copiii lor la școală, vorbește cu profesoara, cu polițistul, cu poștașul sau ospătarul. Fii amabil cu femeia fără adăpost de la colțul străzii.
Apoi mergi un pas mai departe și fii generos. Imaginează‑ți ce diferită ar fi lumea dacă fiecare om ar proceda în felul acesta.
Nici tu și nici eu nu putem face mare lucru pentru întreaga lume, însă putem face foarte multe în micuța lume din jurul nostru. Când suntem buni cu alții, iar ei, la rândul lor, sunt buni cu alții, această reacție în lanț poate ajunge în toată lumea!
Deci, concluzia mea este că, deși sunt probleme în lume pentru care nu pot face prea multe, există de obicei cineva sau ceva chiar în fața mea care are nevoie de ajutor. Aici pot face ceva, iar eu voi încerca pe cât pot mai bine să îmi pese.
Când voi putea ajuta cu ceva consistent, voi ajuta mai consistent. Când voi putea ajuta prin lucruri mărunte, voi ajuta prin lucruri mărunte. Și indiferent de felul în care ajut, îmi voi aminti de cuvintele lui Iisus: „Ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le‑ați făcut”.1
Orice om își poate pune amprenta și fiecare om ar trebui să încerce. – John F. Kennedy (1917-1963)
Dacă nu poți hrăni o sută de oameni, hrănește unul. – Maica Tereza (1910-1997)
Noi putem schimba lumea și o putem face un loc mai bun. Stă în mâinile noastre să ne punem amprenta. – Nelson Mandela (1918-2013)
- Matei 25:40 ↑