Nu demult aveam un proiect mare de lucru de acasă. Era responsabilitatea mea și aveam un termen limită urgent. Dar după câteva ore de lucru a început să mă doară capul. În câteva minute durerea a devenit așa de puternică, cum nu mai simțisem niciodată. Mi‑am lăsat capul pe masă dar apoi nu am mai putut să mă ridic. Am început să văd încețoșat și nici să mai gândesc bine. M‑am dus, cumva, împleticit, prin cameră și m‑am prăbușit pe pat. Simțeam inima cum îmi bate în urechi și parcă îmi ieșeau ochii din orbite. Am strigat cu voce tare „Doamne, ajută‑mă!”. După câteva minute am adormit.
Când m‑am trezit m‑am simțit mai bine, m‑am întors la lucrul meu, uitând repede de cele întâmplate. Pentru o vreme. Fiindcă în dimineața următoare m‑a lovit din nou. Și în ziua următoare, și în următoarea. Făceam mici progrese cu munca, luam calmante, dar nu scăpam de durere. Chiar și atunci când se liniștea mă temeam că va reveni. Deși continuam să mă rog pentru vindecare, eram stresat de termenul limită și mă îngrijoram despre cum îmi voi termina munca la timp.
Dintr‑o dată mi‑am dat seama că mi‑am abordat munca în mod greșit. Bineînțeles că mă rugasem înainte să încep, dar a fost doar ca din obicei. Ca apoi să mă chinui prin puterile mele. De fapt, îngrijorarea și stresul fuseseră de mult timp parte din felul meu de a munci.
Deci, mi‑am luat câteva minute să fac un pas în spate și să mă conectez cu Iisus prin rugăciune înainte ca să încep din nou. Uimitor că munca mea a început să curgă, problemele să se rezolve și să fac progrese. Și după câteva ore am observat ceva. Că nu mai aveam dureri. Durerea de cap îmi dispăruse.
După câteva zile mi‑am terminat și proiectul cu succes, chiar înainte de termenul limită. Nu mi‑a mai revenit durerea de cap și întreaga mea atitudine s‑a schimbat. Acea durere de cap fusese prea mult pentru mine, însă nu prea mult pentru Iisus. Acum, când am ceva de rezolvat, schimb „eu pot” cu „El poate” și îl las pe El să ducă greul în locul meu.1
- Vezi 1 Petru 5:7. ↑