Noi locuim într‑o zonă rurală la periferia unui oraș mic. Există două drumuri care intră în oraș din zona unde locuim doi, dar ambele drumuri au o serie de piedici pentru bicicliști ca mine și ca soțul meu.

Unul dintre drumuri are un semn de STOP pe care șoferii îl ignoră, iar mulți nu dau atenție nici priorității de dreapta. Mulți oameni folosesc acest drum ca pe o scurtătură, fără să ia în considerare că are și porțiuni mai înguste, există tarabe pe marginea drumului, unde oamenii se opresc să cumpere, și biciliști simpli care încearcă să ajungă și ei în oraș.

Celălat este un drum îngust de țară care intră în oraș chiar în dreptul unei școli aglomerate. În timpul programului de școală mulți părinți par să uite că acesta este un drum public și parchează oriunde vor, apoi stau în mașină și vorbesc pe mobil. Peste drum de școală este o zonă în construcție, deci multe camioane încearcă și ele să‑și croiască drumul prin îngrămădeală. Din nou, se pare că simplul biciclist este ultima îngrijoarare a tuturor.

Deci, ce se întâmplă cu acest biciclist aparent fără apărare? Am început să privesc aceste două drumuri ca „zone de război” și eram gata de luptă! Eu merg cu bicicleta în oraș aproape în fiecare zi și când ajungeam acasă mă gândeam și retrăiam toate „nedreptățile” care mi se făcuseră. „Nu‑ți vine să crezi ce mi s‑a întâmplat de data asta!” îi spuneam soțului. De fiecare dată când repovesteam mi se întipărește și mai bine în minte. Ce a făcut șoferul ăla nebun? Eu cum i‑am răspuns?

Până când m‑am oprit să mai fac asta.

A fost simplu. Mi‑am dat seama că erau alte lucruri, mai importante, în viața mea, decât efortul meu zilnic să răzbesc pe cele două drumuri înguste! Trebuia doar să accept ideea că voi înfrunta câteva manevre complicate în drumul meu spre oraș, atâta tot. Oare nu există obstacole pe orice drum în viață? Și dacă fiecare șofer are bătăliile lui, oare n‑aș putea să fiu și eu mai răbdătoare? Sau mai amabilă?

La început mi s‑a părut o rezoluție uriașă, să încerc să depășesc exasperarea și să nu pun la suflet. Acum mi se pare singurul lucru logic pe care îl pot face. Sunt sigură că pe drumul vieții și ceilalți șoferi trebuie să aibă răbdare cu mine.