Copiii sunt în mod firesc înclinați spre a învăța. Odată ce nevoile lor de bază sunt satisfăcute, setea lor pentru noi informații și experiențe este nemărginită. Iar dacă sunt fericiți și au lucruri interesante de făcut și locuri sigure în care să le facă, asta este și mai bine.
Neuroștiința ne spune că dezvoltarea creierului copilului are loc cu viteza fulgerului între naștere și până la cinci ani. Copiii absorb informații și își însușesc îndemânări din ceea ce văd și aud de la alții sau din încercările proprii. Fiecare imagine, miros, sunet și senzație are un impact. Cu mult înainte de primul lor pas în sala de clasă, neuronii lor construiesc rețele neuronale, capacitatea lor de cunoaștere explodează, li se dezvoltă limbajul și își pun bazele vieții lor de cunoaștere.
Însă pentru mulți dintre noi acest torent de cunoaștere se transformă într‑un râu lin sau poate chiar un pârâiaș. Intervine viața. Stresul și responsabilitățile ne încețoșează mintea, iar progresul nostru de cunoaștere ajunge pe ultimul loc față de alte lucruri mai importante sau mai urgente.
Gandhi a spus: „Învață de parcă ai trăi veșnic”. Chiar dacă timpul nostru pe pământ este limitat, nu ar trebui să încetăm să învățăm și să progresăm. Ca să ne găsim fericirea și să o menținem, un lucru ar fi să rămânem deschiși față de lucrurile noi, deși nu este întotdeauna ușor.
Unele dintre cele mai grozave momente din viața omului au de‑a face cu învățarea unui lucru, indiferent cât de neînsemnat este acesta.